13.1 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Acțiunea „Blocada”, desfășurată și de polițiștii rutieri din Olt. Peste 40 de șoferi lăsați fără permisul auto

- Advertisement -

În contextul minivacanței prilejuită de sărbătoarea Sfintei Maria Mare, aproximativ 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt acționează pentru siguranța cetățenilor și menținerea ordinii publice din județ. Numai în cursul zilei de vineri, în cadrul acțiunii „Blocada”, oamenii legii au dat aproape 200 de amenzi, în cuantum de peste 77.000 de lei. Iar peste 40 de șoferi au rămas fără permisul auto, iar majoritatea pentru că au apăsat prea tare pedala de accelerație.

„În data de 11 august 2023, poliţiştii au intervenit la 61 de solicitări, dintre acestea 45 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate aproximativ 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 77.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 44 permise de conducere, dintre care 38 pentru depășirea cu mai mult de 50 de kilometri pe oră a vitezei maxime legale admise, trei pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și trei pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute și cinci certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatată și o infracțiune la regimul siguranței circulației pe drumurile publice”, a transmis Cosmin Lupu, purtător de cuvânt IPJ.

De asemenea, oamenii legii au legitimat aproximativ 400 de persoane, fiind verificate și peste 190 de autovehicule.

Conducea o mașină sub influența alcoolului, pe o stradă din Drăgănești Olt

În cadrul activităților de vineri, în jurul orei 16:30, polițiștii rutieri, din cadrul Poliției Drăgănești Olt, au oprit pentru control, pe strada Nicolae Titulescu, din localitate, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din oraș.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,91 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți