Aproximativ 200 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt și peste 30 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au continuat și sâmbătă, 12 august, activitățile pentru siguranța cetățenilor și menținerea ordinii publice, în cadrul acțiunii „Blocada”. Peste 200 de amenzi, în cuantum de peste 100.000 de lei, au fost date de oamenii legii, iar 50 de conducători au rămas pietoni după ce au apăsat prea tare pedala de accelerație în mai multe localități ale județului. Unul dintre ei avea peste 100 de kilometri pe oră (km/h) pe Drumul Național (DN) 65 – European (E) 574, în satul Negreni al orașului Scornicești.
Șoferul avea și permisul de conducere suspendat.
În jurul orei 10:15 a dimineții de sâmbătă, polițiștii Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice, au depistat în trafic, pe DN 65 – E 574, în localitatea Negreni, un autoturism ce circula cu viteza de 101 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 50 de km/h. Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, totodată, bărbatul fiind și sancționat contravențional.
Un alt conducător auto a fost depistat băut în trafic.
„La data de 12 august 2023, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Județean 542, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Dioști, județul Dolj. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,48 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cadrul activităţilor desfăşurate sâmbătă au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei. De asemenea, au fost legitimate peste 390 de persoane, fiind verificate și aproximativ 250 de autovehicule.
Pentru depistarea conducătorilor care încalcă regulile de circulație, polițiștii rutieri au acționat, pe drumurile publice din județul Olt, cu șase aparate radar, precum și cu aparatele alcooltest și DrugTest, fiind efectuate peste 90 de testări alcooltest și DrugTest.
„Ca urmare a neregulilor constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 58 permise de conducere, dintre care 50 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, trei pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și cinci pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute și șapte certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și trei infracţiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice”, a adăugat reprezentantul Poliției Olt.