4.1 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Senatorul liberal Liviu Voiculescu și o delegație numeroasă a PNL Olt, alături de primarii din Cungrea, Priseaca și Bărăști, la zilele localităților

- Advertisement -

Minivacanța de Sfânta Maria Mare este una încărcată de sărbători dedicate zilelor localităților, prilej cu care delegații ale partidelor din care primarii fac parte sunt alături de aceștia pentru a face băi de mulțime. Astfel, o delegație numeroasă a Organizației județene Olt a Partidului Național Liberal, în frunte cu senatorul Liviu Voiculescu, a participat în ultimele zile la petrecerile câmpenești ce au avut loc în comunele Cungrea, Priseaca și Bărăști, edilii acestora fiind liberali.

Parlamentarul liberal oltean a ținut să îi asigure pe primarii celor trei localități de tot sprijinul său pentru a duce la bun sfârșit proiectelor dedicate dezvoltării comunelor pe care le păstoresc.

„Am participat cu bucurie alături de o numeroasă delegație a PNL, Filiala Olt, la Ziua comunei Priseaca, prilejuită de împlinirea a 430 ani de la prima atestare documentară. La ceas aniversar, i-am asigurat pe locuitorii acestei frumoase localități, pe domnul primar, Ion Ioniță, pe domnul viceprimar Cătălin Drugă și toată echipa noastră de consilieri locali de tot sprijinul meu și al tuturor colegilor pentru ducerea la îndeplinire a proiectelor necesare dezvoltării comunei și a creșterii nivelului de trai. La mulți ani, Priseaca!”, a spus Liviu Voiculescu, la Ziua comunei Priseaca.

Senatorul liberal a fost prezent și în comuna sa natală, Cungrea (FOTO PRINCIPALĂ), localitate unde a fost și primar.

„Cungrea în haine de sărbătoare! O echipă unită, oameni dedicați valorilor liberale, profesioniști, prezenți în număr mare pentru a întări sprijinul necondiționat pentru cungreni și primarul lor Cosmin Vlad. La Mulți Ani !”, a declarat Voiculescu, președintele PNL Olt.

„O nouă zi minunată alături de primarul nostru liberal de la Bărăști, domnul Predel Augustin. O nouă zi în care, din respect fată de locuitorii acestei frumoase comune, delegația PNL, Filiala Olt, a fost prezentă și a reconfirmat sprijinul pentru domnul primar și echipa liberală de aici în vederea ducerii la îndeplinire a tuturor proiectelor necesare dezvoltării localității. La Mulți Ani, Bărăști!”, a spus politicianul liberal pe scenă, în localitatea Bărăști.

Printre cei care au fost alături de senatorul Liviu Voiculescu și au urcat pe scenă în cele trei comune din județ, s-au aflat: Florin Homorean, fost prefect de Olt și președinte PNL Slatina, Daniel Tudor, primarul liberal al orașului Scornicești, Miruna Vulcănescu și Daniela Nicolescu, adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Olt, ambele alese, în primăvară, membru cu rang de vicepreședinte național în Biroul Executiv al PNL, Gabriel Stanciu, directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe și consilierii județeni Gigi Ghencea, Ion Voicu și Sorin Ciucu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți