De joi, 31 august 2023, au fost inițiate controalele ce vizează instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, comercializează carburanți și produse derivate, inclusiv GPL. Printre primele verificate au fost obiectivele de acest gen din municipiul Caracal. Iar neregulile constatate nu au întârziat să apară.
„Am dispus echipei mixte, în această dimineață (joi n.r.), să înceapă verificările în municipiul Caracal. Printre obiectivele controlate a fost și un operator economic cu două puncte mari de lucru, inclusiv un depozit de rezervoare GPL. Având o echipă mixtă complexă, dar și obiective mari, cu volum important de documente și aspecte de verificat, controlul demarat nu este încă finalizat la toate punctele atinse. La nivel preliminar, colegii din comisia mixtă de control mi-au transmis, la finalul zilei, că au identificat o serie de nereguli sau abateri, în principal legate de aspectele verificate de Garda de Mediu și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. O serie de nereguli au fost remediate pe loc, altele urmează să fie rezolvate în perioada imediat următoare. Până în acest moment, nu am fost informat despre abateri care să aibă drept consecință suspendarea activității niciunui obiectiv verificat, dar imediat ce toate instituțiile implicate vor transmite rapoartele finale de control, vom comunica și alte detalii relevante”, a spus prefectul de Olt Mario De Mezzo.
Vineri dimineață, 1 septembrie, reprezentantul Guvernului în teritoriu a venit cu completări referitoarele la controalele începute joi, în acest sens fiind întocmit chiar și un proces verbal de contravenție, după ce la depozitele de pe strada Vornicul Ureche, din Caracal, au fost constatate scăpări de GPL.
„În ședința de lucru cu echipa mixtă de control de azi (vineri n.r.), am fost informat că în această dimineață a fost întocmit un proces verbal de contravenție pentru neconformități la unul dintre depozitele verificate ieri, în strada Vornicul Ureche, din Caracal. Este vorba despre scăpări de GPL la instalația tehnologică de transvazare din rezervoare în autocisternă, un robinet defect. Neconformitățile au fost remediate pe loc, amenda aplicată fiind în cuantum maxim. Controlul este în derulare pe măsură ce vom avea informații relevante, le vom face publice”, a spus De Mezzo.
Controalele de la stațiile GPL din Olt, dar și din țară, au fost demarate după ordinul dat de autoritățile de la Centru ca urmare a exploziilor produse sâmbătă, 26 august, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, care funcționa ilegal. În urma acestora, două persoane și pierdut viață, iar alți 56 de oameni, majoritatea pompieri, polițiști și jandarmi, au fost răniți, unii dintre ei suferind arsuri grave.
Sursă foto: stirileprotv.ro