5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Prefectul de Olt anunță efectuarea unor controale ample la spitalele din județ, începând cu jumătatea lunii octombrie

- Advertisement -

Mario De Mezzo, prefectul județului Olt, a susținut joi, 7 septembrie 2023, prima conferință de presă din această lună că va demara, la jumătatea lunii octombrie, una dintre cele mai ample acțiuni de control la nivelul tuturor spitalelor publice din județul Olt.

Controlul va fi realizat de o comisie mixtă formată din reprezentanți ai Prefecturii, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspecției Teritorială pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat și Casei Județene de Asigurări de Sănătate Olt.

„În prima lună de mandat, am primit zeci, sute de mesaje și sesizări de la oameni care reclamă diverse probleme în spitale. În plus, experiența recentă cu accidentul cumplit de la Crevedia și controalele care au urmat, despre care vor vorbi imediat, ne învață că nu ar trebui să așteptăm să se întâmple tragedii ca să facem verificări ample”, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

De Mezzo a ținut să facă public acest anunț încă de acum, pentru că „scopul acestui demers este de a ne asigura că lucrurile funcționează în spitale”.

Verificările la unitățile spitalicești din județul Olt se vor desfășura cel puțin pe parcursul unei luni, o lună și jumătate, acestea fiind unele de durată pentru a nu fi afectată activitatea medicală.

„Va fi un control de durată, într-un ritm care să nu afecteze activitatea medicală. Acolo unde vom găsi nereguli, vom căuta și soluții pentru remedierea lor”, a declarat prefectul județului.

Toate subiectele atinse în cadrul conferinței de presă de demnitarul De Mezzo pot fi urmărite AICI.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți