20.2 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Ziua Recoltei, sărbătorită la Slatina în Parcul Tineretului

- Advertisement -

Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești este sărbătorită an de an, începând cu anul 2017, în data de 10 octombrie, iar la Slatina această zi, cunoscută și sub numele de Ziua Recoltei, va fi marcată la sfârșitul acestei săptămâni. Astfel, gazdă a evenimentului ce are loc în perioada 13 – 15 octombrie 2023, iar printre invitați s-ar număra și slătineanul Florin Barbu, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este Parcul Tineretului din zona Gării.

Asociaţia Tinerilor Fermieri Olt, Primăria municipiului Slatina şi Consiliul Judeţean Olt sunt organizatori ai Zilei Recoltei, în zona de agrement fiind așteptați, în primul rând, producători agricoli autohtoni. Vizitatorii sunt așteptați cu legume, fructe, miere, brânzeturi, pastramă, murături, zacuscă, tocană cu carne de oaie, pâine pe vatră, țuică, must, palincă, mâncăruri tradiţionale, expoziţie de animale, dar şi multe alte surprize.

Soliști vocali și dansatori ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Oltului” al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, instituție din subordinea CJ Olt, sunt cei care vor asigura buna dispoziție prin diversele momente artistice pe care le vor prezenta pe scenă.

Sursă foto principală: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți