12.3 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri au testat peste 500 de șoferi cu aparatele alcooltest și DrugTest, în municipiul Caracal și comunele din sudul Oltului

- Advertisement -

Polițiștii olteni au organizat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 14 spre 15 octombrie, în intervalul orar 18:00 – 02:00, acțiuni cu efective mărite, pe drumurile publice din municipiul Caracal și comunele din sudul județului Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Peste 500 de șoferi trași pe dreapta de oamenii legii, au fost testați de aceștia cu aparatele alcooltest și DrugTest. Iar doi conducători auto s-au ales cu dosare penale pentru diverse infracțiuni comise în trafic.

18 polițiști au luat parte la razia de amploare și au fost aplicate aproape 30 de amenzi, cuantumul lor fiind de peste 14.000 de lei.

„În cadrul acțiunilor organizate de către Serviciul Rutier Olt, au fost angrenați 18 polițiști rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se cu preponderență pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive. Astfel, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive, polițiștii rutieri au efectuat peste 500 de testări. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 14.000 de lei”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Din totalul contravențiilor date, șase au fost aplicate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar 23 pentru alte abateri la regimul rutier. Ca măsură complementară a abaterilor constatate, polițiștii au reținut două permise de conducere, șapte certificate de înmatriculare, fiind constatate și patru infracțiuni la regimul rutier.

Conducea un tractor neînmatriculat și fără a avea permis auto

În cadrul acțiunilor cu efective mărite, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina au oprit pentru control, pe Drumul Județean 642, din comuna Rusănești, un tractor agricol condus de un bărbat de 59 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere corespunzător pentru categoria din care face parte vehicul, iar acesta este neînmatriculat.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Prins băut la volan

Ulterior, în jurul orei 20:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, pe strada Primăverii, tot din Rusănești, un autoturism condus de un bărbat de 48 ani, din localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,60 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de disciplină rutieră, a mai spus reprezentantul Poliției Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți