- Advertisement -
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat luni, 16 octombrie 2023, că au început lucrările pentru finalizarea Tronsonului 1 din Drumul Expres 12 Craiova – Pitești. Este vorba despre sectorul de drum care începe de la Balș, limită cu județul Olt, și ajunge până la Craiova, județul Dolj.
Primele utilaje sunt deja în teren, iar în perioada următoare mobilizarea va crește pentru ca lucrările să fie finalizate înainte de termen, așa cum a promis antreprenorul, spune Cosmin Călin, directorul regional al DRDP Craiova.
„Am fost prezent astăzi (luni n.r.) alături de Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, pe șantierul Tronsonului 1 al DEx 12 Craiova – Pitești. Am discutat cu reprezentanții asocierii care execută lucrările pe acest tronson, i-am asigurat de sprijinul nostru și de faptul că vom fi un partener onest. Antreprenorul a promis mobilizare exemplară pentru a putea finaliza lucrările înainte de termenul contractual, acesta dorind deschiderea circulației în același timp cu Tronsonul 4”, a transmis directorul regional al DRDP Craiova.
Finalizarea construcției acestui sector de drum a început la zece luni de la rezilierea contractului cu antreprenorul inițial.
„Pe șantierul Tronsonului 1 al Drumului Expres 12 Craiova – Pitești, au reînceput de astăzi (luni, 16 octombrie n.r.) lucrările pentru finalizarea construcției acestui ultim sector de drum pe care nu se lucra, la 10 luni după rezilierea contractului cu antreprenorul inițial.
Nu sunt adeptul rezilierilor decât atunci când este foarte clar că este vina antreprenorului, reziliere care să ducă la scoaterea definitivă a acestuia de pe piața românească, astfel încât să nu mai obțină alte contracte și să nu mai blocheze alte șantiere. Au fost executate toate garanțiile aflate la dispoziția CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere n.r.), iar prejudiciul, penalitățile și dobânzile calculate se ridică la 752 milioane lei, aplicate societății cu care am reziliat contractul, iar faptul că am reușit în 10 luni să reluăm lucrările, este un avertisment pentru alți antreprenori care încă au metehne să tragă de timp și să întârzie”, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Potrivit sursei citate, constructorul actual a reluat activitatea în șantier de la stadiul de 57%, mobilizând încă de la începutul acestei săptămâni peste o sută de utilaje și peste 200 oameni.
„Trebuie să finalizeze 17,7 kilometri și 15 poduri și pasaje în termenul contractual este de 18 luni, dar noi vom sprijini constructorul în așa fel încât să își respecte angajamentul de a finaliza lucrările până la sfârșitul anului viitor. Valoarea contractului este de 439,29 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile. Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita județului Dolj cu Olt. Traseul traversează teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești”, a mai spus Scrioșteanu.
Conform angajamentelor celuilalt antreprenor care lucrează pe DEx 12, lucrările pe Tronsonul 3 vor fi finalizate la sfârșitul acestui an, iar pe Tronsonul 4 în cursul anului viitor. Tronsonul 2 a fost deschis integral circulației în 2022.
Tronsoanele 2 și 3 din Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești tranzitează județul Olt.
Primul dintre ele, cu Loturile 1 și 2, începe de la limita dintre județele Dolj și Olt și traversează teritoriile administrative ale localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi (Milcov), Slatina și Valea Mare, în timp ce Tronsonul 3 trece prin unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești, până la limita județelor Olt și Argeș.
Dacă Lotul 2, care cuprinde și Centura ocolitoare a municipiului Slatina, a fost deschis la sfârșitul lunii iulie 2023, Lotul 1, între orașele Balș și Piatra Olt, care include Centura ocolitoare a orașului Balș, a fost inaugurat în aprilie anul trecut.
În total, Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești este împărțit în patru tronsoane. Va avea o lungime de 121,185 kilometri și câte două benzi pe fiecare sens, fiind realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje, limita maximă de viteză admisă fiind de 120 de kilometri pe oră.
Proiectul a fost finanțat cu fonduri accesate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.
- Advertisement -