Municipalitatea anunță finalizarea lucrărilor care au avut loc în ultima perioadă pe Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu de la ieșirea din municipiul Slatina spre municipiul Craiova. Ultimele dintre acestea au constat în asfaltarea carosabilului de pe acest tronson de drum, investiție ajunsă la final în cursul zilei de joi, 19 octombrie 2023.
Lucrările s-au încheiat după ce echipele Companiei de Apă Olt au terminat de înlocuit rețeaua de apă și canalizare.
„Ne aflăm într-un amplu proces de modernizare a orașului nostru. Astăzi (joi, 19 octombrie n.r.), lucrările de asfaltare a carosabilului pe Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu, la intrare în municipiul Slatina, după intervenția Companiei de Apă Olt ce a vizat înlocuirea rețelei de apă și canalizare, au luat sfârșit, astfel intrarea în municipiul nostru să fie una la nivel european. Cu toate acestea, angajamentul meu în calitate de primar al municipiului Slatina nu se oprește aici”, a declarat Emil Moț.
Edilul Slatinei a mai spus că următoarea fază a aceluiași proiect vizează reamenajarea spațiilor verzi, amenajarea unei piste de biciclete pentru a promova mijloacele de transport durabile și extinderea sistemului de iluminat public stradal pentru a spori siguranța pe timp de noapte.