5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Statistică. 78 de nevăzători din Olt au permis auto și conduc autoturisme pe șoselele care tranzitează județul

- Advertisement -

Dețin certificat de handicap vizual, grad I sau II, grav sau accentuat, adică nu pot vedea deloc, și sunt posesori de permise auto. Sunt 78 de olteni în această situație, datele fiind prezentate joi, 19 octombrie 2023, de prefectul de Olt Mario De Mezzo, în cadrul conferinței de presă susținută în sala de ședințe a Prefecturii Olt.

Situația este una comică, pe de o parte, a spus reprezentantului Guvernului în teritoriu, dar legislația se pare că are mari sincope, având în vedere că niciun medic, atât oftalmolog, cât și cel de familie, care a văzut certificatul de handicap al pacientului nevăzător nu a anunțat și reprezentanții Serviciului Rutier Olt, pentru a anula, apoi retrage, permisul de conducere.

Cifrele au fost date publicității după ce au fost cerute de prefectul județul la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, unde medicii din Comisia care acorda gradul de handicap erau cei care sesizau organele de poliție până prin anul 2014, 2016, pentru a retrage permisul, dat și la Serviciul Permise Auto Olt.

„În urma unei statistici pe care am solicitat o de la DGASPC și de la Serviciul Permise și Înmatriculări Auto, aflat în subordinea instituției prefectului, am ajuns la concluzia că sunt 78 de nevăzători în județul Olt care au permise de conducere valabile. 78 de nevăzători din județul Olt cu grad de handicap vizual I sau II, ceea ce înseamnă grav și accentuat, care au permise de conducere valabile. Mai mult de atât, pentru că această statistică am solicita-o în urma unor informații și sesizări, am informații clare că dintre acești oameni care au grad de handicap I și II, grav și accentuat, sunt oameni care conduc mașini. Mie mi se pare o situație comică că anumite persoane nevăzătoare, orbi în speță, conduc mașinile în municipiul Slatina și în județul Olt, și pe altă parte, care vine în urma unei sincope legislative. Până prin 2014, 2016, medicii din Comisia DGASPC, care acordau gradul de handicap, sesizau organele de poliție care retrăgeau permisul. S-a făcut o schimbare legislativă, în urma căreia medicul oftalmolog care declară un pacient că are grad de handicap și este nevăzător, sau medicul de familie trebuie să notifice Poliția Rutieră pentru ca aceasta să anuleze permisul de conducere. Acest lucru nu se întâmplă”, a declarat Mario De Mezzo.

Prefectul de Olt a mai spus că va înainta către Serviciul Rutier această statistică.

„Eu am cele 78 de nume, cu rugămintea să verifice dacă acele persoane au permis de conducere valabil și se încadrează în grad de handicap de nevăzători și să ia măsurile legale, respectiv anularea permiselor de conducător”, a adăugat, în cadrul conferinței de presă, reprezentantul Guvernului în teritoriu.

FOTO: Șoferi în trafic pe un bulevard din Slatina

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți