Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, pun în executare, în dimineața zilei de marți, 24 octombrie 2023, nu mai puțin de 46 de mandate de percheziție domiciliară, în mai multe județe ale țării și Capitală, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri. Printre județele unde au loc descinderi se numără și Olt.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, în această cauză sunt vizate persoane din județele Bistrița Năsăud, Bihor, Constanța, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița și municipiul București.
„Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna ianuarie 2020, prin intermediul a 23 de societăți comerciale, bănuiții ar fi solicitat fonduri publice printr-un program, prezentând date și documente false”, se precizează într-un comunicat remis de IGPR.
Surse judiciare au declarat pentru jurnaliștii Agerpres că ar fi vorba despre Programul Start-Up Nation.
Sursa citată mai arată că prejudiciul cauzat este de 4.086.000 de lei.
VIDEO: https://youtube.com/shorts/6_5kNJbNU9Q
Sursă foto: Captură video postat pe site-ul Poliției Române