13.1 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Un autoturism condus de un șofer băut și un autocar, în care erau mai mulți copii, implicate într-un eveniment rutier la Brebeni

- Advertisement -

Eveniment rutier în seara zilei de marți, în jurul orei 19:05, pe Drumul Județean 546, la intrarea în comuna Brebeni. Un autoturism a intrat în coliziune cu un autocar, în care erau mai mulți copii din Movileni ce se întorceau dintr-o excursie, în urma impactului, din fericire, fiind înregistrate doar pagube materiale. 

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea accidentului, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală 4 Coteana. Oamenii legii au constatat că unul dintre conducătorii auto, respectiv cel al mașinii, era într-o stare avansată de ebrietate.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Slatina, și un autobuz condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru conducătorul autobuzului rezultatul fiind negativ, iar pentru conducătorul autoturismului a rezultat o alcoolemie de 1,28 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autoturismului a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Sursă foto: Martor

Vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul autoturismului care, potrivit unor surse, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autocarul în care erau 50 de copii din comuna Movileni, ce se întorceau dintr-o excursie pe care au făcut-o la Rânca, potrivit celor spuse de primarul Sorin Toma. Pe numele slătineanului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți