Incident neplăcut în noaptea de marți spre miercuri, 14 spre 15 noiembrie 2023, pentru consilierul județean George Ciucu, care recent a trecut de la PNL la PSD Olt. Acesta a fost prădat de mai mulți tineri chiar în fața blocului din Corabia, unde acesta locuiește, după ce aceștia, înainte, i-au cerut o țigară.
I-au furat borseta în care avea acte, dar și sume importante de bani, respectiv 1.000 de euro și 350 de lei. Apoi, făptașii s-au descotorosit de borsetă, aruncând-o în curtea unor corăbieni, în între timp și-au însușit toți banii.
„Aseară, în jurul orei 24:00, am fost tâlhărit în fața blocului în care locuiesc de mai bine de 15 ani. Nu pot spune că am fost urmărit, ci mai degrabă așteptat. Mi-au cerut o țigară apoi mi-au tras borseta și au fugit. Aveam în ea 350 lei și 1.000 de euro. De curând am vândut o mașină și primisem diferența. Bine că mi-am recuperat actele și că nu s-a întâmplat ceva mai grav. Nu am fost lovit, dar mă gândesc că puteam fi lovit sau… înjunghiat. Nu mă mai gândesc la nimic, doar că sunt bine. În zonă nu sunt camere de supraveghere, dar am încredere că polițiștii îi vor găsi. Important este că mi-am recuperat actele și, poate, îmi voi recupera și din prejudiciu. Ei au luat doar banii și borseta, au aruncat-o în curtea unor oameni”, a declarat George Ciucu pentru jurnaliștii PTV Oltenia.
Sursă foto: George Ciucu – Facebook
Oamenii legii îi caută acum pe autorii faptei, în cauză fiind întocmit dosar penal.
„La data de 15 noiembrie, în jurul orei 00:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o persoană, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-ar fi sustras o borsetă, în timp ce se deplasa către domiciliu său din orașul Corabia. La fața locului s-au deplasat polițiștii Poliției orașului Corabia. Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, ca fiind un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din orașul Corabia, județul Olt. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Bibescu Vodă, din localitate, persoane necunoscute i-ar fi sustras bărbatului o borsetă, în care se aflau mai multe documente personale și o sumă de bani. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, recuperării prejudiciului și dispunerii de măsuri legale”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.