4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

O femeie de 43 de ani, din Găneasa, a murit după ce a fost bătută de fiul său de 19 ani

- Advertisement -

Tragedie fără margini într-o familie din comuna Găneasa. Un bărbat din localitate și-a găsit soția, de 43 de ani, moartă în casă în dimineața zilei de miercuri, 22 noiembrie 2023, iar polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați imediat prin apelul de urgență 112. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că moartea acesteia a fost violentă, iar ca urmare a concluziilor medico-legale cazul a fost preluat de procurori ai Parchetului Olt care au stabilit că aceasta a murit în urma loviturilor pe care le primise cu o seară înainte de la fiul său, în vârstă de 19 ani. 

Inițial, polițiștii au deschis în cauză dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

„La data de 22 noiembrie 2023, în jurul orei 10:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Găneasa, județul Olt, cu privire la faptul că a găsit-o pe soția sa decedată în locuință. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală 6 Găneasa, care, din primele verificări, a identificat trupul neînsuflețit al unei femei de 43 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt. Trupul femeii a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Medicii legiști au fost cei care au stabilit că moartea femeii a fost violentă, iar cazul a fost preluat de procurorii olteni și au constatat că aceasta a fost bătută de fiul său de 19 ani. A avut un conflict spontan cu mama sa și a lovit-o de mai multe ori cu pumnii în zona toracică. Decesul acesteia se pare că a survenit pe timpul nopții de marți spre miercuri, soțul fiind cel care a găsit-o fără suflare.

„În urma efectuării autopsiei medico-legale, s-a constat faptul că moartea femeii a fost violentă, iar între leziuni și deces există legătură directă de cauzalitate. Având în vedere concluziile medico-legale, a fost anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care a preluat cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, o echipă complexă de cercetare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, a stabilit faptul că, în seara zilei de 21 noiembrie 2023, pe fondul unui conflict spontan, femeii de 43 de ani, din comuna Găneasa, județul Olt, i-ar fi fost aplicate mai multe lovituri cu pumnii, în zona toracică, de către fiul acesteia, în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate, femeia fiind găsită decedată de către soțul său, în dimineața zilei următoare”, a adăugat reprezentantul Poliției Olt.

Cercetările sunt continuate de anchetatorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți