9.2 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Trei olteni condamnați la închisoare, prinși de polițiștii din Olt și încarcerați în Penitenciarul Craiova

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare joi, 23 noiembrie, trei mandate de executare a pedepsei închisoarii în privința unui bărbat de 47 de ani, din municipiul Slatina, și a doi tineri, unul de 26 de ani, din comuna Tia Mare, și altul de 29 de ani, din Slatina. Cu toții au fost prinși de oamenii legii olteni și încarcerați în Penitenciarul Craiova.

Tânărul din Tia Mare are de ispășit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni, fiind acuzat de furt calificat și lovire.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală 3 Corabia, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Corabia, pe numele unui tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Tia Mare, județul Olt. Tânărul a fost condamnat de Judecătoria Slatina la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și lovire. Acesta a fost depus la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, în vederea executării pedepsei privative de libertate”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, aveau să pună în executare, în aceeași zi, alte două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de către Judecătoria Slatina, pe numele a doi slătineni.

Este vorba despre un bărbat de 47 de ani care a fost condamnat de Judecătoria Slatina la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an, 4 luni și 20 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere, violare de domiciliu și furt. Celălalt slătinean este un tânăr de 29 de ani, condamnat de Judecătoria Slatina la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 251 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Ambii au fost transportați și încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, în vederea executării pedepselor privative de libertate.

Sursă foto: monitoruldevrancea.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți