7.2 C
Slatina
marți,5 martie,2024

Ultimele Articole

Grindeanu, despre bugetul pe anul viitor: Nu se poate în 2024 să fie mai puţin decât în 2023. Exclus aşa ceva!

- Advertisement -

Ministerul Transporturilor nu se poate încadra în 2024 într-un buget similar cu cel alocat în 2023, aşa cum a propus Ministerul Finanţelor, şi va cere finanţare pe măsura investiţiilor, pentru că altfel ajungem „într-o zonă de băltire”, aşa cum a fost în ultimii 30 de ani, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, necesarul de fonduri anul viitor este „mare de tot” la Ministerul Transporturilor.

„Domnii de la Finanţe ne-au trimis limitele, aşa cum se obişnuieşte, ne-au trimis limitele bugetare pentru anul 2024, aproape la fel cu ce am primit pe 2023, deci undeva în jur de 24 de miliarde (de lei – n.r). Sigur că eu am avut împreună cu domnii secretari de stat şi cu companiile din subordine şi cu toţi factorii de decizie mai multe şedinţe din acest punct de vedere şi n-am putut să ne încadrăm şi nu putem să ne încadrăm în aceste limite. Necesarul la prima strigare este mare de tot la Ministerul Transporturilor. Asta nu înseamnă că în zilele următoare nu vom avea discuţii cu cei de la Finanţe, care sigur că au, din punct de vedere al bugetului, au privire de ansamblu pe toate componentele şi eu sunt convins că o să ajungem la un punct de vedere comun. Dar asta nu înseamnă că transporturile în anul 2024 nu trebuie să beneficieze de finanţare pe măsura proiectelor de investiţii, pentru că altfel ajungem într-o zonă pe care nu şi-o doreşte nimeni, şi anume una de băltire, aşa cum a fost la transporturi 30 de ani. O zonă în care ţinem transporturile în perfuzii: nici nu moare (sectorul – n. r.), dar nici nu trăieşte bine. Exemplul cel mai bun e ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. Exact în urmă cu doi ani s-a depus jurământul de către Guvernul Ciucă în Parlament, în 21 noiembrie. Azi sunt doi ani de când sunt şi eu la Transporturi şi am avut bugetul pe 2021, cam 14 miliarde. Eu zic că încheiem anul ăsta, adică după doi ani, aproape dublu. Nu se poate în 2024 să fie mai puţin decât am avut în 2023. Exclus aşa ceva! Şi credeţi-mă că ştiu să negociez, astfel încât transporturile să continue într-un trend ascendent sau bugetul transporturilor să fie pe un trend ascendent. Fără dubii”, a susţinut Sorin Grindeanu.

Întrebat de jurnalişti care a fost solicitarea MTI, şeful de la Transporturi a precizat că, în discuţia iniţială avută în interiorul instituţiei a fost vorba de o sumă de trei ori mai mare comparativ cu alocarea din acest an.

„Sigur că mi-a fost milă de reacţiile pe care le-am provocat (ministrului Finanţelor, Marcel Boloş – n. r.) spunându-i limitele la care am ajuns iniţial. Dar, sigur că lucrurile acestea se negociază şi se duc în jos”, a Grindeanu.

Sursă foto: Sorin Grindeanu – Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți