1.163 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 794 de avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Olt, în cele 11 luni ale acestui an. Au fost depistați în situații ilegale 77 de cetățeni străini. Iar aproximativ 30 au stat ilegal pe teritoriul județului, majoritatea fiind din Republica Moldova, Bangladesh și Sri Lanka.
„Reglementarea, prevenirea și combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României reprezintă în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări din Olt, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației. În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 2.282 de persoane, dintre care 1.935 de străini din state terțe, respectiv din India – 322, Turcia – 309, Vietnam – 249, Sri Lanka – 224, diferența fiind din alte state, și 347 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia şi Germania”, se arată într-un comunicat remis de Biroul pentru Imigrări Olt.
Potrivit aceleiași surse, principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajarea în muncă și reîntregirea familiei.
„Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 1.163 de permise de ședere, dintre care 1.139 pentru ședere temporară și 24 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 54 de certificate de înregistrare și nouă cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH. În perioada analizată au fost înregistrate 1.349 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 794 de avize de angajare pentru lucrătorii permanenţi, iar 555 de cereri au fost respinse. De asemenea, au fost înregistrate trei invitații pentru cetățenii din state terțe, toate fiind aprobate. Au mai fost înregistrate 13 cereri privind reîntregirea familiei cu cetățeni din state terțe, 11 fiind soluționate pozitiv, iar două au fost respinse”, precizează polițiștii de la Imigrări.
Sursa citată mai arată că pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate și desfășurate 65 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 29 de străini. Dintre aceștia, cei mai mulți provin din Republica Moldova – șase, câteva patru din Bangladesh și Sri Lanka, iar diferența sunt din alte state.
Au fost emise și 47 de decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, dintre care, ca urmare a revocării vizei – 27, refuzarea prelungirii dreptului de ședere – 11, pentru ședere ilegală – șapte și revocarea dreptului de ședere – două.
Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, la ieşirea din ţară, față de șase străini a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani.
„În perioada analizată, doi străini au fost introduși în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre. Totodată, au fost aplicate 168 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 70.100 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor OG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare”, au adăugat reprezentanții Biroului pentru Imigrări Olt.
Foto: Internet (Prezentare generală)