Și în acest an, cu ocazia sărbătorii Crăciunului, polițiștii Secției de Poliție Rurală 12 Potcoava, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au onorat o misiune de suflet, fiind mesagerii lui Moș Crăciun pentru copiii mai puțin norocoși.
Oamenii legii au dat astfel dovadă de generozitate și omenie, invitând la Școala Gimnazială Buzești, din comuna Corbu, copiii din cadrul căsuțelor de tip familial ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, din municipiul Slatina, unde s-au întâlnit cu Moș Crăciun.
„Copiii care au fost prezenți la activitate au primit cadouri și au participat la sacrificarea unui porc, servind din felul de mâncare tradițional numit pomana porcului. Ca în fiecare an, carnea și produsele tradiționale din carne obținute au fost dăruite copiilor din cadrul căsuțelor de tip familial. Bucuroși și plini de emoție, cu brațele pline de daruri, cei mici au confirmat că această misiune a fost îndeplinită cu succes!”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ.