10.2 C
Slatina
duminică,28 aprilie,2024

Ultimele Articole

Olt: Buget de investiţii de peste 190 milioane lei, la Caracal. Prioritatea este refacerea străzilor

- Advertisement -

Bugetul de investiţii al municipiului Caracal în acest an este de peste 190 milioane lei şi a fost aprobat miercuri în şedinţa Consiliului Local, iar printre proiectele prioritare pentru 2024 sunt cele de refacere a străzilor afectate de lucările efectuate în ultimii ani pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi apă uzată, potrivit primarului Ion Doldurea.

„Bugetul de investiţii al municipiului Caracal din acest an este constituit din 28 de milioane lei excedent bugetar din anul trecut, la care se adaugă 43 de milioane lei fonduri europene pentru proiectele în derulare şi 122 milioane lei, finanţări prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Prioritare pe lista de investiţii anul acesta sunt străzile, care au nevoie de lucrări de refacere după intervenţiile din ultimii ani pentru reţelele de apă şi canalizare: Cum se încheie lucrările pe o stradă la reţeaua de apă şi canalizare, se va trece la refacerea străzii”, a explicat edilul.

Primarul Ion Doldurea a menţionat că pentru extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi apă uzată din municipiul Caracal, Compania de Apă Olt are în derulare o investiţie de 23 milioane euro.

Pe lista de investiţii cuprinse în bugetul municipiului Caracal pentru 2024 sunt aproximativ 40 de străzi, iar suma alocată pentru refacerea lor este de peste 40 de milioane lei.

Totodată, în bugetul municipiului Caracal sunt prevăzute fonduri pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare la unele obiective culturale şi istorice (Muzeul Romanaţiului, Casa Memorială Iancu Jianu, Biblioteca Virgil Carianopol), investiţii în proiecte de reabilitare pentru eficienţa energetică a blocurilor de locuit şi a unor clădiri publice (spital, creşe, şcoli, licee, grădiniţe), reabilitarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Caracal, modernizarea iluminatului public etc.

FOTo: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți