16.2 C
Slatina
duminică,28 aprilie,2024

Ultimele Articole

O femeie din Slatina a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, în afara comunei Schitu

- Advertisement -

Accident de circulație în dimineața zilei de luni, 4 martie 2024, în jurul orei 07:50, pe Drumul Județean 546 A, în afara comunei Schitu. O femeie a avut nevoie de acordarea primului ajutor, apoi a fost transportată la spital pnetru investigații amănunțite, după ce a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-un cap de pod de pe margine părții carosabile.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la evenimentul rutier care a avut loc, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Potrivit unor surse, mașina circula din direcția municipiul Slatina spre comuna Șerbănești, iar la un moment dat șoferița, care ar fi desfășurat alte activități menite să-i distragă atenția în timp ce era la volan, a părăsit partea sa de mers, ajungând pe constrasens și intrând în capul de pod, pe care l-a rupt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți