13.1 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Inspectorii de muncă au găsit zeci de nereguli la atelierele de dezmembrări auto din județ. Amenzi aplicate unor angajatori din Corabia, Colonești și Caracal

- Advertisement -

Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat, în perioada 5 – 9 martie 2024, Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă şi a prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfăşoară activitatea în domeniul „Demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor”. Concret, inspectorii de muncă au verificat atelierele de dezmembrări auto din județ, fiind constatate zeci de nereguli și aplicate amenzi unor angajatori din localitățile Corabia, Colonești și Caracal.

Bogdan Țucă, purtător de cuvânt al ITM Olt, a declarat că în domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate șapte controale, în urma cărora au fost constatate 13 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate două amenzi. Una dintre sancțiunile contravenționale, în valoare de 20.000 lei, a fost dată unui angajator din orașul Corabia, pentru primirea la muncă a unei persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă, iar cealaltă amendă, în cuantum de 1.500 lei, a fost primită de un angajator din comuna Coloneşti, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost primirea la muncă a unei persoane fară a avea încheiat contract individual de muncă, nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe, nerepartizarea programului de muncă pentru salariaţii cu timp parţial, neplata drepturilor salariale la data înscrisă în contractual individual de muncă.

Șapte controale au fost efectuate de angajații ITM Olt și în domeniul securității și sănătății în muncă, iar în urma acestora s-au constatat 12 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi a fost aplicată o amendă în valoare de 5.000 lei, unui angajator din localitatea Caracal, pentru utilizarea unor echipamente de muncă necorespunzătoare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă.

„Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă: zone cu risc ridicat şi specific, echipamente necorespunzătoare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă și neefectuarea instruirii periodice”, a spus reprezentantul ITM.

Sursa citată a mai declarat că obiectivele campaniei au fost: identificarea şi verificarea agenţilor economici care activează în domeniul „Demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor”, eliminarea neconformitățiilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare, creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor, în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.

FOTO: Centru de dezmembrari auto – prezentare generală

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți