19.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Olt: Peste 750 de posturi vacante la SJU Slatina. Se vor angaja medici, asistente şi personal auxiliar

- Advertisement -

Peste 750 de posturi sunt vacante în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, potrivit managerului unităţii, Angela Nicolae, care a menţionat că în perioada următoare vor avea loc concursuri pentru angajarea unor medici în specialităţile cu deficit, cât şi pentru angajarea a 13 infirmiere şi a opt spălătorese.

Angela Nicolae a punctat că specialităţile cu deficit de medici sunt oncologia, radiologia, medicina de urgenţă, iar la unitatea medicală lucrează în prezent 250 de medici, fiind acoperite 40 de specialităţi şi asigurate 28 de linii de gardă.

„Astăzi, când vorbim, avem peste 750 de posturi vacante, personal medical, mediu şi auxiliar sanitar, personal de alte specialităţi, personal TESA şi de deservire. Vă pot spune că, în ceea ce priveşte medicii, ne bucurăm că avem 250 de medici încadraţi în SJU Slatina, care acoperă 40 de specialităţi şi asigură continuitatea asistenţei medicale prin 28 de linii de gardă. Avem specialităţi deficitare – oncologia, radiologia, medicina de urgenţă, însă, în perioada următoare se vor organiza concursuri pentru ocuparea unor posturi de medic în specialităţile respective şi sper să le şi ocupăm”, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul SJU Slatina.

Angela Nicolae a menţionat că există permanent o fluctuaţie de personal, însă s-a reuşit acoperirea deficitelor după ce în ultimii trei ani 33 de medici au părăsit spitalul din Slatina, în cele mai multe cazuri pentru a lucra la unităţi medicale din Craiova, unde au domiciliul, sau ca asistenţi universitari la UMF Craiova.

Totodată, managerul SJU Slatina a subliniat că unitatea medicală încearcă să atragă medicii asigurând condiţiile necesare unei bune desfăşurări a actului medical.

„Încercăm să atragem medicii prin condiţiile bune pe care le oferim, prin faptul că le punem la dispoziţie toate cele necesare desfăşurării actului medical în bune condiţii (mă refer aici la medicamente, materiale sanitare, dar şi aparatură de diagnostic şi tratament), le asigurăm posibilitatea de a se dezvolta profesional (prin participarea la cursuri, conferinţe, stagii de pregătire etc.), le oferim toată disponibilitatea şi colaborarea unei echipe de conducere tinere şi motivate”, a adăugat managerul spitalului.

Angela Nicolae a mai spus că spitalul va organiza în perioada imediat următoare concursuri şi pentru ocuparea unor posturi de personal mediu sanitar şi de personal auxiliar sanitar, unde există deficit mare, posturile fiind deblocate prin memorandum aprobat de Guvern.

„În ceea ce priveşte personalul mediu sanitar, de asemenea, se vor organiza concursuri în perioada următoare. Un mare deficit înregistrăm la categoria de personal auxiliar sanitar; chiar zilele acestea se desfăşoară concursul pentru ocuparea a 13 posturi de infirmieră şi opt posturi de spălătoreasă, posturi deblocate prin memorandum aprobat de Guvernul României. Bineînţeles, există o fluctuaţie de personal de aproximativ 4% anual, ceea ce înseamnă, că, anual aproximativ 68 de salariaţi părăsesc sistemul din diferite motive (încetarea contractului de muncă la cerere, prin pensionare, transfer etc). Din acest motiv, analizăm în permanenţă şi încercăm să suplinim nevoia de personal atât prin organizarea concursurilor, în condiţiile legii, cât şi prin delegarea personalului disponibil, în secţiile unde nevoia de îngrijire este mai mare”, a mai afirmat Angela Nicolae.

În prezent, SJU Slatina are publicate anunţuri pentru ocuparea prin concurs a cinci posturi vacante de medic (un post de medic rezident ultimul an, în specialitatea oncologie medicală, un post vacant de medic specialist în medicină de urgenţă, un post vacant medic specialist în specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, două posturi de medic rezident anul V în specialitatea obstretică – ginecologie), a opt posturi vacante de spălătoreasă şi a 13 posturi de infirmieră, cât şi pentru un post de analist şi un post de tehnician pentru laboratorul de imagistică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți