Clădirile a trei centre de servicii sociale pentru copii, din cadrul DGASPC Olt, vor fi reabilitate prin proiecte cu finanţare europeană de aproximativ cinci milioane euro, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Marius Oprescu.
Proiectele de reabilitare şi documentaţia tehnică pentru acestea au fost aprobate în şedinţa de joi a CJ Olt.
„Încă din exerciţiile bugetare trecute, CJ Olt a început să reabiliteze termic clădirile unor instituţii publice. În momentul de faţă avem în lucru patru clădiri publice pe PNRR, iar pentru cele trei clădiri publice pentru care astăzi am aprobat indicatorii şi proiectele, le vom depune (cererile de finanţare n.r.) pe Programul Regional, exerciţiul care abia a început. Sunt în total cam cinci milioane de euro pe care îi atragem”, a spus Marius Oprescu.
Proiectele de reabilitare termică aprobate joi în şedinţa CJ Olt vizează clădirile Complexului de servicii „Sf. Elena” Corabia, Centrului de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi Caracal şi Centrului de abilitare şi reabilitare Caracal, cât şi ale Centrului de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi Slatina şi a Complexului de Servicii Sf. Ştefan Slatina.