26.2 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Ziua NATO, sărbătorită de oficialii din Slatina și județ în fața sediului Prefecturii Olt

- Advertisement -

Prima duminică din luna aprilie este dedicată sărbătoririi Zilei NATO. În organizarea Garnizoanei Slatina și a oficialităților județene și locale, pe platoul din fața Prefecturii Olt s-a desfășurat un ceremonial militar în cadrul căruia s-au înălțat pe catargul de pe platoul instituției Guvernului în teritoriu drapelul României și al NATO, în acordurile imnului de stat și ale Imnului Alianței Nord-Atlantice interpretate de Fanfara de Estradă Lyra Band a Primăriei municipiului Slatina.

Printre autoritățile prezente s-au aflat senatorul PSD de Olt Liviu Voiculescu, deputații social democrați Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Marius Iancu, Emil Albotă, prefectul de Olt Mario De Mezzo, subprefectul Cosmin Floreanu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan, vicepreședinte al aceleiași instituții administrative, Gigi Ernes Vîlceleanu, viceprimarul municipiului Slatina, fostul prefect de Olt Florin Homorean, reprezentanți ai Unității Militare 99 Deveselu, șefi ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale din teritoriu, dar și directori sau alți reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate din județ.

În cadrul manifestării, prefectul județului, un reprezentant al MApN, dar și un american de la Baza NATO Deveselu au rostit alocuțiuni despre semnificația acestei zile.

„Ziua NATO reprezintă un eveniment de referinţă pentru societatea românească, din perspectiva statutului României de aliat NATO și a semnificațiilor asociate acestui moment. Este o sărbătoare publică dedicată democraţiei și spiritului european şi euro-atlantic. La 20 ani de la arborarea drapelului național în fața sediului NATO, Alianța Nord-Atlantică rămâne principalul garant al apărării și securității României și un liant permanent cu o comunitate de 32 de state care împărtășesc aceleași valori și un angajament ferm față de libertate și democrație. Cu această ocazie, duminică, 7 aprilie 2024, în Garnizoana Slatina a fost organizat un ceremonial militar în cadrul căruia au fost înălțate pe catargul de pe platoul din fața Prefecturii Olt și la sediul Centrului Militar Județean Olt drapelele României și NATO, în acordurile imnului național al României și ale Imnului Alianței Nord-Atlantice”, a declarat maior Marius Bordencea, reprezentant CMJ Olt.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, alcătuită din garda drapelului, pompieri, jandarmi și militari, inclusiv portughezi prin fața oficialităților.

În România, Ziua NATO este marcată începând cu anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, ziua fiind instituită prin Legea 390 din anul 2004. La alegerea datei s-a ținut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianța Nord-Atlantica (29 martie 2004 n.r.) și de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004 n.r.).

Sursă FOTO: Eugen Cojocaru – CMJ Olt

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți