Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat, în perioada 9 – 12 aprilie 2024, Campania națională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, precum şi prevederile legale privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă de angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul „fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase”. Concret, inspectorii de muncă au controlat mai multe brutării și patiserii din județ, pentru a vedea dacă acestea funcționează în legalitate, însă în urma verificărilor au fost constatate zeci de nereguli, fiind date avertismente, dar și o amendă de 2.000 de lei.
Bogdan Țucă, purtător de cuvânt al ITM Olt, a spus că în domeniul relațiilor de muncă s-au efectuat 19 controale, iar în urma lor au fost constatate 27 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.000 lei pentru negarantarea în plată a salariului minim brut pe ţară.
„Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost negarantarea în plată a salariului minim brut pe ţară; nerepartizarea timpului de muncă pentru salariaţii cu timp parţial; nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe; neacordarea sporului pentru pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă şi duminică; neînmânarea unui exemplar al contractului individual de muncă”, a declarat reprezentantul ITM.
Iar în domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 17 controale, în urma cărora au fost constatate 24 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate 16 avertismente.
În acest domeniu, deficiențele cele mai des constatate au fost instruire incompletă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; nemarcarea/nesemnalizarea locurilor cu riscuri mari de accidentare și neevaluarea riscurilor specifice, spune Bogdan Țucă, purtătorul de cuvânt al instituției.
Sursa citată mai arată că obiectivele urmărite pe perioada campaniei au fost identificarea şi verificarea agenţilor economici care activează în domeniul menţionat; eliminarea neconformitățiilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor, în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă.
Sursă foto: Internet – imagine reprezentativă