După ce în urmă cu două zile a fost alături de Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat la președinția celei mai importante instituții administrative din județ, vineri, 26 aprilie, a fost rândul său să-și depună candidatura. Este vorba despre social democratul Emil Moț, primar al municipiului Slatina de două mandate, care și-a depus dosarul de candidatură la Biroul Electoral Municipal de Circumscripție Slatina în speranța de a obține și al treilea său mandat de edil.
Pe lângă dosarul său de candidatură au fost depuse și listele cu propunerile PSD pentru Consiliul Local, pe care se află atât nume vechi, cât și nume noi. Majoritatea acestor persoane au fost împreună cu el la depunerea candidaturilor, iar campania electorală pentru ei este bazată pe respect față de slătineni, dar și față de contracandidații la ocuparea funcției de primar sau a funcțiilor de consilier local.
„Cu singuranţă va fi un nou mandat! Continuăm să dezvoltăm împreună Slatina, aşa cum am făcut în ultimii opt ani. Împreună cu echipa noastră, am luptat şi am muncit pentru slătineni. Astăzi este momentul în care ne-am depus candidatura, momentul în care suntem convinşi că ne veţi susţine încă o dată pentru că atât eu, cât şi echipa de la Primăria municipiului Slatina, am făcut numai lucruri bune pentru noi cei care locuim în oraşul nostru. Astăzi, vă demonstrăm că noi suntem cei care iubim cu adevărat Slatina”, a declarat Emil Moț, după ce și-a depus dosarul de candidatură.
Întrebat de jurnaliști ce poate să spună despre lista de consilieri, primarul Slatinei a spus că „este una omogenă, plină de oameni de valoare, o listă de oameni competenţi. Aşa cum am mai spus, împreună cu dânşii o să continuăm să dezvoltăm Slatina”.
Cum acesta a fost alături de el la depunerea candidaturii pentru funcția de președinte al CJ Olt, așa a făcut și Marius Oprescu, președintele PSD Olt, când a vrut să fie lângă el și echipa sa la depunerea dosarelor de candidatură la BEC Slatina. Și a fost mereu alături de Emil Moț în ultimii opt ani.
„Am demonstrat în aceşti opt ani că lucrurile pe care le-am promis au fost realizate în mare parte şi acest lucru ne dă încredere. Am stat de vorbă, în toată această perioadă de trei luni cu slătinenii, am fost prezenţi în toate cartierele Slatinei, şi oamenii ne susţin. Ca atare, înseamnă că mare parte din aşteptările dânşilor au fost realizate. Avem un proiect pentru dezvoltarea Slatinei în continuare şi trebuie să ducem la bun sfârşit aceste proiecte. Şi atunci vom continua acest proiect încă patru ani, în aceeaşi formulă, cu o echipă de consilieri bună, cu oameni cu notorietate, profesionişti care au demonstrat ceva în această viaţă, cu tineri efervescenţi care vor să facă treabă şi sunt dornici de a căpăta experienţă adminsitrativă şi şi politică”, a declarat șeful social democraților olteni.
Iar pe lista cu cei 27 de consilieri locali PSD se află numele unor actuali consilieri, însă sunt și nume de oameni noi, printre care Cristian Cismaru, fost citymanager al municipiului Slatina, profesorul Adelin Bărbulete, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, dar și profesorul Marius Perianu, directorul Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina.
Pe lângă Marius Oprescu, președintele CJ Olt, Emil Moț a avut lângă el la depunerea candidaturii și o parte dintre parlamentarii social democrați, enumerându-i aici pe senatorul Liviu Voiculescu, deputații Marius Iancu, Cătălin Grecu, Emil Albotă și Adrian Chesnoiu, dar și pe Gigi Vîlceleanu, Alexandru Berechet, viceprimari ai Slatinei, Virgil Delureanu, vicepreședinte CJ Olt, și Florin Homorean, fost prefect al județului.
Cu ce propuneri a venit PSD pentru Consiliul Local Slatina
- Gigi Ernes Vîlceleanu
- Emil Costin Popa
- Alexandru Mirel Berechet
- Ștefan Văduva
- Adrian Ion Bărbulete
- Marius Perianu
- Gabriela Șerban
- Cristian Constantin Cismaru
- Mihai Silviu Cîrloganu
- Cristina Violeta Ilie
- Alexandru Bogdan Popistaș
- Viorel Dincă
- Loredana Mihaela Stroiuleasa
- Ion Vătrai
- Constantin Antonescu
- Maria Tudose
- Adelina Oprișor
- Georgiana Elena Drăghici
- Marius Iulian Băltărețu
- Florin Bît
- Daniel Miu Noajă
- Mihai Gurlui
- Iuliana Mădălina Bădoi
- Costinel Ionuț Iamandi
- Silvia Costinela Grofu
- Mirel Mihai Nistor
- Marius Adrian Pisică