Polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, în varstă de 27 de ani, din orașul Scornicești, județul Olt, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de valori străine falsificate și înșelăciune. Acesta este acuzat că a pus în circulație mai multe bancnote de 200 de euro false, pe care le-a folosit în sălile de jocuri de noroc.
Faptele de care olteanul este cercetat au avut loc în luna aprilie a acestui an.
„În fapt, s-a stabilit faptul că, în luna aprilie, tânărul ar fi deținut și pus în circulație, în mod repetat, bancnote cu valoare nominală de 200 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în incinta unor săli de jocuri electronice, din județul Olt. În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 16 bancnote din cupiura de 200 de euro și 28 de bancnote din cupiura de 500 de euro, susceptibile a fi contrafăcute”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
Activitățile anchetatorilor au beneficiat și de sprijinul polițiștilor Poliției orașului Scornicești și a mascaților de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Olt.
După administrarea probatoriului, miercuri, 24 aprilie 2024, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele tânărului din Scornicești a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Iar la data de 26 aprilie, olteanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, care a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.