16.2 C
Slatina
duminică,19 mai,2024

Ultimele Articole

Acţiune a poliţiştilor şi specialiştilor antidrog în staţia de taxare de pe Autostrada A2 Bucureşti-Cernavodă, la finalul minivacanţei

- Advertisement -

Poliţişti din cadrul Biroului Autostrăzi împreună cu specialişti antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au acţionat luni pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, în staţia de taxare de pe Autostrada A2 Bucureşti-Cernavodă, la finalul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte.

În acest context, poliţiştii au efectuat 105 testări cu aparatul etilotest şi 20 de testări cu aparatul drugtest, se arată într-un comunicat transmis de IGPR.

În cazul a două persoane au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Sursa citată menţionează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.

În cadrul acţiunii, au fost aplicate 102 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 75 pentru depăşirea limitei legale de viteză.

Pentru abaterile grave constatate, poliţiştii au reţinut 6 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 54.740 de lei.

Activitatea a beneficiat de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.

În perioada următoare, acţiunile poliţiştilor vor continua cu scopul de a menţine un climat optim de ordine şi siguranţă publică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți