Adrian Veștea, ministrul Devoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat joi, 16 mai, 52 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în cuantum de aproximativ 691 milioane de lei. Iar trei dintre aceste proiecte aparțin unor unități administrativ teritoriale printre care și cea a municipiului Slatina.
Este vorba despre proiectul „Reabilitare strada Constructorului”, a cărui valoare este de peste 1,5 milioane de lei, mai exact 1.586.566,18 lei.
Iar celelalte contracte semnate de reprezentanții Ministerului Dezvoltării pentru autoritățile locale din județul Olt sunt „Modernizare străzi de interes local în comuna Urzica, județul Olt”, în cuantum de 14.362.403,25 lei, și „Asfaltare drumuri în comuna Valea Mare, județul Olt”, investiție care se ridică la 14.362.403,25 lei.
Toate cele 52 de contracte, semnate de ministrul Veștea, împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale. Potrivit MDLPA, proiectele de investiții se alătură celorlalte 3.416 contracte semnate până în prezent, pentru dezvoltarea localităților și creșterea calității vieții oamenilor.
În afară de investiția realizată pe strada Constructorului din Slatina, prin Programul „Anghel Saligny” din Slatina, pe aceeași arteră se va introduce și rețea de iluminat public, angajați ai Direcției de Administrare a Străzilor și Iluminat Public din cadrul Primăriei urmând a realiza această lucrare.