24.1 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

Seceta pedologică moderată şi puternică la grâul de toamnă se va menţine pe suprafeţe extinse din Moldova şi Oltenia

- Advertisement -

Seceta pedologică moderată şi puternică la grâul de toamnă se va menţine pe suprafeţe extinse din Moldova şi Oltenia, local în nordul, nord-estul, estul, centrul, vestul şi sudul Munteniei, nordul şi centrul Dobrogei, estul şi sudul Transilvaniei, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 18 – 24 mai.

„Gradul de aprovizionare cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime în Maramureş, Crişana şi Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, local nordul, nord-vestul, vestul şi sudul Munteniei, centrul, estul şi sudul Dobrogei, izolat nordul şi sudul Olteniei, estul Moldovei. Conţinutul de umiditate din sol va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată şi puternică), pe suprafeţe extinse din Moldova şi Oltenia, local în nordul, nord-estul, estul, centrul, vestul şi sudul Munteniei, nordul şi centrul Dobrogei, estul şi sudul Transilvaniei”, afirmă specialiştii ANM.

În cazul porumbului, rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol. Deficite moderate de apă în sol se vor înregistra local în estul, sudul şi sud-estul Moldovei, sudul, centrul, izolat nord-estul Munteniei, estul Olteniei şi nord-vestul Banatului.

Condiţiile agrometeorologice menţionate vor fi favorabile desfăşurării proceselor vegetative ale culturilor agricole în majoritatea zonelor de cultură, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor fiind mai intense pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. În general, starea de vegetaţie se va prezenta în continuare bună şi medie, iar în semănăturile tardive şi pe terenurile unde se vor menţine deficite de apă în sol, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi medie şi slabă, iar densitatea redusă.

Culturile de orz şi grâu de toamnă semănate în epoca optimă vor parcurge înspicarea, înflorirea şi maturitatea în lapte (10-100%). Sub aspect fenologic, rapiţa îşi va continua înflorirea (75-100%), creşterea silicvelor şi formarea boabelor în silicve (20-100%).

Floarea-soarelui şi porumbul vor parcurge răsărirea (50-100%), dezvoltarea primei perechi de frunze (30-100%) şi înfrunzirea (5-15 frunze).

În funcţie de data semănatului, sfecla de zahăr îşi va definitiva răsărirea (80-100%), aflându-se predominant la dezvoltarea primei perechi de frunze (10-100%), iar la cartoful pentru consum se vor semnala fazele de încolţire (60-100%), înfrunzire şi formarea lăstarilor laterali (20-100%).

Speciile pomicole vor înregistra creşterea lăstarilor/frunzelor/rodului, iar la soiurile timpurii de cireş se va continua coacerea şi recoltarea fructelor. De asemenea, în majoritatea podgoriilor, viţa-de-vie se va afla la înfrunzire, creştere a lăstarilor şi înflorire.

„Lucrările agricole de sezon (semănat, plantat, tratamente fitosanitare în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări, praşile mecanice/manuale etc) se vor efectua în general normal, în aproape toată ţara”, se arată în prognoza de specialitate.

În această perioadă, recomandările de specialitate vizează: controlul semănăturilor de primăvară în vederea determinării capacităţii de germinare; lucrări de combatere a buruienilor, bolilor şi a dăunătorilor în culturile de toamnă; fertilizarea fazială la speciile de toamnă; continuarea lucrărilor agrotehnice de întreţinere a culturilor de primăvară (praşile mecanice şi manuale, erbicidări, tratamente cu insecto-fungicide); efectuarea tratamentelor fitosanitare în plantaţiile pomi-viticole.

În ceea ce priveşte prognoza meteo, vremea normală sub aspect termic de la începutul perioadei va intra într-un proces de încălzire treptată, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 11 – 20 grade la începutul intervalului, valori apropiate de normele climatologice, şi 12 – 24 grade în restul zilelor, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 5 grade la nivelul întregului teritoriu agricol.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 16 – 29 grade pe majoritatea suprafeţelor agricole. Temperatura minimă a aerului se va încadra între 5 şi 19 grade în aproape toate regiunile, cele mai scăzute valori fiind posibile în depresiunile nordice şi centrale.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va oscila între 14 – 22 grade, fiind favorabilă desfăşurării proceselor vegetative ale culturilor de primăvară înfiinţate în epoca optimă.

Din punct de vedere pluviometric, sunt posibile ploi locale sub formă de aversă, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări temporare ale vântului, în majoritatea zonelor de cultură. De asemenea, cantităţile de apă prognozate pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți