32.2 C
Slatina
luni,17 iunie,2024

Ultimele Articole

Trei şoferi cu dosare penale după ce au comis abateri la regimul rutier. Unul conducea un autoturism sub influenţa substanţelor interzise

- Advertisement -

Poliţiştii olteni au continuat să fie prezenţi şi în acest sfârşit de săptămână pe principalele drumuri publice care tranzitează judeţ, în urma acţiunilor întreprinse pe numele a trei conducători auto fiind întocmite dosare penale pentru comiterea unor infracţiuni rutiere. Iar unul dintre şoferi a fost depistat în trafic sub influenţa substanţelor interzise.

Cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 25 spre 26 mai, în jurul orei 02:35, polițiștii Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, pe strada Florea Gheară, din orașul Corabia, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna olteană Izbiceni.

„Tânărul a fost testat cu aparatul din dotare, care a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Oamenii legii au întocmit pe numele său un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Trei infracțiuni rutiere comise de un tânăr mopedist

Sâmbătă, 25 mai, în jurul orei 12:30, polițiștii Secției de Polție Rurală 6 Găneasa au oprit pentru control, pe strada Mihai Eminescu, din comuna Brâncoveni, un moped condus de un tânăr, în vârstă de 32 de ani, din localitate. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au constatat că acesta este acuzat de comiterea a nu mai puţin de trei abateri rutiere.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul era neînmatriculat/neînregistrat. De asemenea, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,17 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a spus reprezentantul IPJ.

Era băut la volan

Tot sâmbătă, dar dimineaţa, în jurul orei 08:35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe Drumul Județean 546, în comuna Mărunței, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Melinești, județul Dolj.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,55 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți