32.2 C
Slatina
luni,17 iunie,2024

Ultimele Articole

Candidatul PNL la Primăria Slatina, amendat cu 1.000 de lei după ce a distrus mobilierul urban de pe Esplanadă în vederea organizării evenimentului la care a fost prezent liberalul Nicolae Ciucă

- Advertisement -

Pentru ca evenimentul de pe Esplanada din centrul municipiului Slatina la care a fost prezent Nicolae Ciucă, președintele PNL și președintele Senatului României, în seara zilei de duminică, 26 mai, să fie organizat în cele mai bune condiții, reprezentanții organizației locale PNL au ales să acopere anumite zone cu material textil în culorile formațiunii politice, galben și albastru, distrugând astfel, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt, mobilierul urban. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au fost nevoiți să îl amendeze pe cel care a luat decizia de a pune materialele cu o mie de lei, fiind vorba chiar de Mario De Mezzo, candidatul PNL la Primăria Slatina, la alegerile locale din 9 iunie.

„În cauză, pentru lipirea de materiale pe mobilerul stradal, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. De asemenea, pentru afișarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale, polițiștii au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Slatina, conform Legii 115 din 2015”, au transmis reprezentanții Poliției Olt.

Materialele au fost lipite de mai mulți liberali, oamenii legii fiind sesizați prin 112 cu privire la ce se întâmpla pe Esplanadă cu câteva ore înainte de a începe întâlnirea lui Ciucă cu alegătorii din Slatina.

„La data de 26 mai, în jurul orei 16:17, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că, pe Esplanada municipiului Slatina, mai multe persoane lipesc materiale pe mobilierul stradal. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului de Investigații Criminale Slatina pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, transmiteau polițiștii duminică seara.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți