37.3 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

ANM: Valori termice în creştere şi perioade cu instabilitate atmosferică, în perioada 27 mai – 9 iunie

- Advertisement -

Vremea începe să se încălzească pe parcursul următoarelor două săptămâni, urmând să se înregistreze valori termice mai ridicate decât în mod normal faţă de data din calendar, în timp ce în mare parte din ţară se va păstra un grad de instabilitate atmosferică, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru perioada 27 mai – 9 iunie, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, până în data de 30 mai, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă spre sfârşitul acestei săptămâni şi, cu mici variaţii, se va menţine la fel şi în a doua săptămână din interval. Temperaturile maxime vor avea medii de la 24 spre 30 de grade, iar minimele se vor situa între 10 şi 16 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat în zilele de 29 şi 30 mai şi, din nou, după data de 4 iunie, când se va manifesta pe suprafeţe mai extinse.

În Crişana, cu mici variaţii, până în data de 31 mai, valorile termice se vor situa peste cele caracteristice în această perioadă, iar mediile maximelor vor fi între 24 şi 26 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 10 şi 12 grade. De la sfârşitul acestei săptămâni se va încălzi semnificativ, astfel încât vremea va deveni şi se va menţine călduroasă, cu maxime în jurul a 28 de grade şi minime de 14 – 16 grade, mediat regional. Instabilitatea atmosferică se va păstra pe tot parcursul intervalului, însă se va manifesta mai intens şi pe suprafeţe mai mari în zilele de 29 şi 30 mai şi foarte probabil în data de 4 iunie.

În Transilvania, vremea va fi normală termic la început, cu maxime de 22 – 24 de grade şi minime de 7 – 10 grade, mediat regional, însă din 31 mai valorile termice vor creşte treptat. Vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, până spre finalul intervalului, iar mediile maximelor vor fi în jurul a 29 de grade şi cele ale minimelor de 14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată între 28 şi 31 mai şi, din nou, în data de 4 iunie. În celelalte zile, precipitaţiile vor apărea doar pe spaţii mici.

În Maramureş, în intervalul 27 – 30 mai, valorile termice vor varia de la o zi la cealaltă, dar în medie se vor înregistra maxime între 23 şi 25 de grade şi minime între 10 şi 12 grade. După data de 31 mai se va încălzi semnificativ, astfel încât temperaturile vor fi peste cele caracteristice perioadei, cu valori mediate regional, diurne între 26 şi 28 de grade, respectiv nocturne între 14 şi 16 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare din data de 29 mai.

În Moldova, în primele zile din interval, valorile termice se vor situa în jurul normelor caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor de 22 de grade şi ale minimelor în jurul a 11 grade. Din 1 iunie, vremea va intra într-un proces de încălzire şi va deveni călduroasă în cea mai mare parte a regiunii. În medie, regimul termic diurn va fi de 30 – 32 de grade, iar cel nocturn de 14 – 16 grade. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată între 29 şi 31 mai, în restul intervalului regimul pluviometric fiind deficitar.

În Dobrogea, în prima săptămână a intervalului, valorile termice vor creşte treptat, de la temperaturi maxime de 19 – 20 de grade, până în jurul a 28 de grade şi minime de la 10 – 11 grade până spre 16 grade. Până la intervalului vor mai fi mici variaţii, însă temperaturile maxime se vor situa în general între 27 şi 30 de grade, caracterizând o vreme caldă pentru acea perioadă la nivelul întregii regiuni, iar cele minime vor fi în jurul a 17 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată la începutul şi spre sfârşitul intervalului.

În Muntenia, tendinţa generală la nivelul întregii regiuni va fi de încălzire treptată, în prima săptămână a intervalului. Astfel, temperaturile maxime vor oscila între 23 – 24 de grade, în primele zile din interval, până spre 31 – 32 de grade, în data de 2 iunie. Minimele vor creşte de la 10 – 11 grade până spre 16 grade. În următorul interval, până pe data de 9 iunie, vremea se va menţine călduroasă, deşi vor mai fi mici variaţii. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată între 28 şi 31 mai şi în intervalul 6 – 8 iunie. În celelalte zile, acestea se vor semnala doar cu totul izolat.

În Oltenia, în primele zile ale intervalului de prognoză, vor fi mici variaţii termice şi se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 25 de grade şi minime de 10 – 11 grade. Din data de 30 mai se va încălzi treptat şi se vor înregistra maxime până spre 31 – 32 de grade şi minime de 15 – 16 grade, mediate la nivelul întregii regiuni. În a doua săptămână din interval se vor înregistra maxime termice în jurul a 30 de grade, caracterizând astfel o vreme caldă pentru această perioadă, şi minime în jurul a 16 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în perioada 29 – 31 mai şi, din nou, între 3 şi 7 iunie. În restul zilelor, precipitaţiile vor fi prezente doar cu totul izolat.

La munte, regimul termic nu va avea variaţii notabile în primele zile de prognoză, dar va înregistra un proces de creştere din data de 1 iunie, astfel că, spre sfârşitul acestei săptămâni vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic datei şi ulterior se va mai răci doar uşor. Maximele vor fi în medie de la 12 spre 20 de grade, iar minimele între 4 şi 12 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta pe arii mai extinse îndeosebi între 28 mai şi 1 iunie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți