24.1 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

IGPR: Amplă operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare. Peste 150 de percheziţii domiciliare în ţară

- Advertisement -

Peste 150 de percheziţii domiciliare au loc marţi dimineaţă în ţară, în cadrul unei ample operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară.

”Astăzi, 28 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară”, informează IGPR.

Astfel, poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează peste 150 de percheziţii domiciliare, în cadrul mai multor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale.

Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, bancrută frauduloasă, obţinere ilegală de fonduri, delapidare, fals, infracţiuni prevăzute de Codul fiscal, fals informatic, şantaj, furt calificat şi la regimul armelor, arată sursa citată.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activităţile se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliţiei Române, pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți