33.1 C
Slatina
luni,22 iulie,2024

Ultimele Articole

Pistol (CNAIR): O singură ofertă a fost depusă luni pentru noul sistem electronic de tarifare a autovehiculelor

- Advertisement -

O singură ofertă a fost depusă luni pentru noul sistem electronic de tarifare a autovehiculelor care circulă pe reţeaua rutieră naţională, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
.
„Vodafone România SA a depus singura ofertă pentru acest contract cu o valoare de maximum 224,68 milioane de lei (fără TVA), finanţat prin PNRR. Durata contractului este de 84 luni din care 24 de luni pentru serviciile de dezvoltare şi implementare a soluţiei informatice şi pentru furnizarea echipamentelor şi a programelor. Prin această investiţie dorim să construim un nou sistem informatic integrat destinat gestionării tarifului de utilizare a infrastructurii rutiere, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene”, a precizat Pistol pe pagina sa de Facebook.

Contractul prevede atât servicii de dezvoltare şi implementare a soluţiei informatice cât şi furnizarea de echipamente software de bază.

Potrivit sursei citate, noul sistem de tarifare va îngloba atât un mod de tarifare bazat pe perioada de utilizare a infrastructurii rutiere (time based) pentru autoturisme, autobuze, autocare şi autovehiculele de transport marfă cu masa totală maxima autorizată (MTMA) mai mare sau egală cu 3,5 tone cât şi un mod de tarifare în funcţie de distanta parcursă (distance based) pentru autovehiculele de transport marfa cu MTMA mai mică de 3,5 tone.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți