37.3 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

Volumul înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, în creştere cu 1,1% la cinci luni

- Advertisement -

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, la nivelul primelor cinci luni ale anului, s-a majorat cu 1,1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce autoturismele second hand, înregistrate pentru prima oară în ţară, au raportat o creştere de 10%, arată datele Direcţiei Generale Permise Conducere şi Înmatriculări, citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

La nivelul lunii mai din acest an, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 14,68%, comparativ cu aceleaşi interval din anul precedent, până la un volum de 15.643 de unităţi.

În perioada ianuarie – mai 2024, au fost înmatriculate în România 61.147 de autoturisme noi, în creştere cu 1,1% faţă de primele cinci luni ale anului trecut.

În ceea ce priveşte autoturismele second hand, înmatriculate în premieră pe plan naţional, volumul acestora a atins 125.996 de exemplare, mai multe cu 10% de la un an la altul. Doar în luna mai 2024 au fost înregistrate 24.607 de unităţi din această categorie, în scădere cu 10,65% fata de luna similară a anului trecut.

În clasamentul pe mărci de autoturisme noi, întocmit pentru primele cinci luni, pe locul I se află Dacia, cu 19.071 de unităţi, urmată de Toyota (5.144), Skoda (4.522), Renault (4.135), Volkswagen (3.600), Hyundai (3.542), Ford (2.783), Mercedes (2.243), Suzuki (2.229) şi BMW (2.076).

ACAROM este membru-asociat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți