33.1 C
Slatina
luni,22 iulie,2024

Ultimele Articole

BNR lansează o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României

- Advertisement -

Banca Naţională a României lansează miercuri în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României.

Potrivit unui anunţ al băncii centrale publicat în Monitorul Oficial, moneda din argint are valoarea nominală de 10 lei.

Aversul monedei prezintă o imagine a diplomei primite de jucătorii echipei de rugby din 1924, după câştigarea primei medalii româneşti la Jocurile Olimpice din 1924 de la Paris, inscripţia „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României şi anul de emisiune „2024”.

Reversul monedei redă o compoziţie ce conţine o minge de rugby, echipa de rugby a României din 1924 şi inscripţiile „PRIMA MEDALIE OLIMPICA A ROMANIEI – 1924” şi „100 DE ANI”.

Conform sursei citate, monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent şi sunt însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

„Monedele din argint cu tema 100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României”, precizează anunţul.

Sursa foto: bnr.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți