33.1 C
Slatina
luni,22 iulie,2024

Ultimele Articole

Olt: BECJ a admis contestaţia la hotărârea BEC Slatina de renumărare a voturilor pentru CL

- Advertisement -

Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Olt a admis, miercuri, contestaţiile la hotărârea Biroului Electoral de Circumscripţie Slatina, care dispusese renumărarea voturilor pentru Consiliul Local, astfel că acea hotărâre se desfiinţează şi nu se vor renumăra voturile, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al BECJ, Marius Filip.

„Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Olt a hotărât admiterea contestaţiilor la hotărârea Biroului Electoral de Circumscripţie Slatina privind renumărarea voturilor pentru Consiliul Local Slatina, astfel că acea hotărâre se desfiinţează şi nu se vor renumăra voturile”, a explicat Marius Filip.

Hotărârea Biroului Electoral de Circumscripţie Slatina prin care se dispunea renumărarea voturilor pentru CL Slatina a fost adoptată cu majoritate de voturi, în urma solicitărilor de renumărare depuse de PSD, USR şi SOS România, însă a fost contestată de PNL şi preşedinta biroului circumscripţiei municipale.

În ce priveşte Consiliul Local Slatina, între PSD şi PNL este o diferenţă de 71 de voturi, PSD obţinând 12.329 voturi (39,50%) şi PNL – 12.558 de voturi (39,27%). Alianţa Dreapta Unită USR – Forţa Dreptei a primit 6,85% (2.138 de voturi). AUR a obţinut 2.611 voturi (8,36%), PUSL – 781 de voturi (2,50%), SOS România – 1.097 de voturi (3,51%).

Fotoliul de primar al municipiului Slatina a fost câştigat cu circa 49% din voturi de către Mario De Mezzo (PNL), care a obţinut cu aproape 10% mai multe voturi faţă de primarul în funcţie, Emil Moţ (PSD).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți