- Advertisement -
O stradă importantă din municipiul Slatina, care face legătura urbei de pe malul stâng al râului Olt și comuna Curtișoara, a intrat din această săptămână într-un amplu proces de reabilitare. Investiția se ridică la puțin peste 4,2 milioane de lei, proiectul având finanțare sută la sută prin Programul „Anghel Saligny”.
Anunțul a fost făcut miercuri, 26 iunie 2024, de Emil Moț, primar al urbei, care spune, că prin acest program de investiții, Primăria Slatina a semnat contracte de finanțare de aproximativ 31,3 milioane de lei, privind ampla modernizare a nu mai puțin de zece străzi.
„Au început lucrările de reabilitare a străzii Tudor Vladimirescu. Valoarea contractului de lucrări este în suma de 4.267.726 lei, inclusiv TVA, 100% finanțat prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny». În cadrul acestui program, Primăria municipiului Slatina, are semnate contracte de finanțare în valoare totală de 31.298.428 lei pentru următoarele străzi: Tudor Vladimirescu, Vulturului, Panselelor, Artileriei, Depozitelor, Silozului, Ecaterina Teodoroiu, Vederii, Recea și Constructorului”, a declarat edilul Emil Moț.
- Advertisement -