37.3 C
Slatina
duminică,14 iulie,2024

Ultimele Articole

Ciucă: 1 Decembrie poate fi şi sărbătoare a democraţiei. PNL şi PSD vor avea propriul candidat la Preşedinţie

- Advertisement -

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi că, din discuţiile coaliţiei, a reieşit că alegerile pot avea loc pe 1 Decembrie, sărbătoarea naţională a românilor, zi despre care spune că poate fi şi o ”sărbătoare a democraţiei”, adăugând că PNL şi PSD vor avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale.

„S-a ţinut cont de toate aceste opţiuni şi de asemenea de încadrarea în prevederile legale, astfel încât să putem să avem un calendar în conformitate cu prevederile legilor în vigoare. Din discuţiile pe care le-am avut a reieşit că partidele politice au zis că nu este nicio problemă că alegerile au loc pe 1 Decembrie. 1 Decembrie este sărbătoarea noastră naţională, poate fi şi o sărbătoare a democraţiei în acelaşi timp. (…) În momentul de faţă, ţinând cont de toate aceste discuţii şi analiza pe prevederile legale, a reieşit că acesta este calendarul care va fi adoptat astăzi prin hotărâre de guvern”, a afirmat Ciucă la sediul PNL.

Întrebat dacă rămâne valabil tandemul preşedinte-premier între PNL şi PSD, Ciucă a spus: „În acest moment, vă pot spune că fiecare dintre partide va avea propriul candidat. (…) Dacă ne uităm şi la rezultatele obţinute la alegerile locale şi la consistenţa actuală a valorii politice a celor două partide, se poate discuta despre o abordare similară pentru guvernarea din 2025. Este este atât de diversificată şi dinamică viaţa, încât este greu să previzionăm ce se va întâmpla peste 10 ani”.

Liderul PNL a arătat că fiecare dintre cei care se angajează într-o astfel de competiţie electorală trebuie să se potenţeze reciproc.

El a precizat că nu există riscul unei prezenţe reduse la vot, pentru „că este vorba de o duminică, ca oricare altă zi de duminică. „30 noiembrie este sâmbăta, 1 decembrie este duminica, deci nu este o perioadă în care să fie vacanţă. (…) Nu înseamnă că nu desfăşurăm programul electoral din aceste cauze”, a adăugat el.

Întrebat dacă nu este cumva vorba despre o înţelegere riscantă pentru PNL, în ideea că dacă PNL nu va avea candidat în turul doi la prezidenţiale, ar putea afecta scorul partidului o săptămână mai târziu la alegerile parlamentare, Nicolae Ciucă a răspuns: „Cine nu riscă nu câştigă”.

„Noi ne pregătim pentru această competiţie electorală şi facem tot ce ceea ce este posibil pentru scorul maxim. (…) PNL a fost deschis şi pentru dialog a fost deschis pentru orice formă de negociere, astfel încât să respectăm tot ceea ce ţine de relevanţa şi de importanţa alegătorilor, a cetăţenilor. Acelaşi lucru o face şi de acum înainte. (…) Discutăm şi negociem cu oricine”, a transmis liderul PNL.

Coaliţia de guvernare a finalizat discuţiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, cele dintâi urmând să aibă loc pe 24 noiembrie, respectiv pe 8 decembrie, iar alegerile pentru Legislativ pe 1 decembrie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți