Ministerul Energiei a înaintat spre avizare la celelalte ministere Hotărârea de Guvern care defineşte modul în care România se pregăteşte pentru iarna viitoare, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„Noi ne pregătim deja cu programul de iarnă. Am înaintat spre avizare celorlalte ministere Hotărârea de Guvern care defineşte modul în care România se pregăteşte pentru iarna ce vine. Din punctul nostru de vedere, condiţiile sunt similare cu cele de iarna trecută, cu menţiunea că avem nişte megawaţi în plus faţă de anul trecut, undeva la 400-500 de megawaţi energie verde. Şi, de asemenea, ne aşteptăm ca până la finalul anului să putem conta pe încă 330 de MW de la Grupul cinci Rovinari, un grup pe bază de cărbune care este în modernizare de mai bine de un deceniu şi pe care în sfârşit reuşim să-l finalizăm”, a spus ministrul.
Acesta a făcut referire şi la proiectul centralei de la Iernut, unde sunt semnalate întârzieri ale antreprenorului general, căruia i s-a solicitat un grafic accelerat de lucrări.
„De asemenea, Iernut, un proiect foarte important, unde sunt semnalate din teren anumite întârzieri ale antreprenorului general. Vă amintiţi, este o investiţie pur şi simplu salvată de România, blocată ani de zile, reziliat contractul iniţial, unul dintre antreprenorii din şantier a intrat în insolvenţă, cu problemele aferente, reluarea contractului, reluarea lucrărilor anul trecut şi anul acesta dânşii au ca temă să pună în funcţiune măcar parţial centrala de la Iernut. Eu le-am solicitat un grafic accelerat de lucrări, recuperarea întârzierilor faţă de ce şi-a asumat antrenorul general Duro Felguera şi aştept ca în cel mai scurt timp, câteva săptămâni, să vedem acest grafic accelerat, ceea ce va acoperi restul de executat din contract, plus perioada de probe. Faţă de reluarea proiectului, gradul de execuţie a crescut cu 11 puncte procentuale, deci este un progres cert, dar trebuie să ne vedem de treabă până la capăt şi să finalizăm această investiţie de peste 400 de MW în inima energetică a României, la Iernut”, a explicat ministrul.
Totodată, el a reamintit şi de hidrocentrala de la Răstoliţa, unul dintre proiectele începute înainte de 1989, şi unde se înregistrează un avans, primele probe fiind aşteptate până la finele anului.
„Cred că ar fi un pas foarte important în sistemul energetic să demonstrăm că România nu uită de aceste proiecte, în care sunt deja investiţii de sute de milioane de euro, şi este capabilă să depăşească orice blocaje în instanţă, administrative şi de altă natură, pentru a le putea pune în funcţiune”, a subliniat Sebastian Burduja.
Sursa: Agerpres.ro