20.7 C
Slatina
vineri,20 septembrie,2024

Ultimele Articole

Parlamentare 2024. BEC: Listele susţinătorilor pentru dosarul de candidatură – depuse până cel târziu pe 30 septembrie

- Advertisement -

Biroul Electoral Central pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor în anul 2024 a decis, luni, că, pentru depunerea dosarelor de candidatură în oricare dintre circumscripţiile electorale, lista susţinătorilor cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional se depune la BEC cel mai târziu la data de 30 septembrie.

„Pentru depunerea dosarelor de candidatură în oricare dintre circumscripţiile electorale însoţite de dovada depunerii listelor de susţinători la Biroul Electoral Central obţinute în condiţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, lista susţinătorilor cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional se depune la Biroul Electoral Central cel mai târziu la data de 30 septembrie 2024”, se precizează în decizia BEC.

De asemenea, „pentru depunerea dosarelor de candidatură în oricare dintre circumscripţiile electorale, cu excepţia circumscripţiei electorale nr. 43, însoţite de dovada depunerii listelor de susţinători la Biroul Electoral Central obţinută în condiţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, lista susţinătorilor cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional se depune la Biroul Electoral Central cel mai târziu la data de 15 octombrie 2024”, se mai arată în document.

BEC menţionează că această decizie a fost luată având în vedere că „legislaţia în vigoare nu stabileşte termenul de depunere a listei de susţinători cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional în vederea beneficierii de dovada emisă de Biroul Electoral Central în baza căreia se pot depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile electorale”.

Biroul Electoral Central mai arată, printre altele, că, „din practică, verificarea listelor de susţinători depuse de o formaţiune politică durează aproximativ 4 ore, precum şi faptul că ultimele zile premergătoare termenului de depunere a candidaturilor sunt zilele în care marea majoritate a competitorilor electorali aleg să depună dosarele de candidatură”.

Conform calendarului electoral, data de 2 octombrie este termenul-limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor la circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precum şi depunerea listelor de candidaţi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale.

Totodată, 13 octombrie este termenul de rămânere definitivă a candidaturilor pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării şi a candidaturilor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pentru toate circumscripţiile electorale, iar 17 octombrie – termenul-limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente în circumscripţiile electorale din ţară de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți