16.5 C
Slatina
luni,7 octombrie,2024

Ultimele Articole

Sindicaliştii şi pensionarii ameninţă cu un protest de amploare în octombrie dacă nu se rezolvă inechităţile din Legea pensiilor

- Advertisement -

Discuţiile de la Ministerul Muncii dintre reprezentanţii celor care au protestat joi în faţa sediului instituţiei şi ministrul de resort s-au încheiat fără rezultat iar sindicaliştii şi pensionarii ameninţă cu un miting de amploare în faţa Guvernului pe data de 25 octombrie, dacă până atunci nu vor fi rezolvate inechităţile din Legea pensiilor.

„Au fost numai discuţii contradictorii. Doamna ministru (Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, n.r.) susţine că Legea 360/2023 (privind sistemul public de pensii, n.r.) este o lege foarte bună. Noi susţinem că este o lege bună numai pentru cei care au lucrat în condiţii de muncă normală şi nu este aplicabilă pentru cei care au avut grupe de muncă şi/sau condiţii de muncă deosebite sau speciale şi am pus întrebarea – şi aşteptăm răspuns: ‘De ce pensiile recalculate după legi anterioare sunt mai mici decât după Legea 360/2023?’. Să ne spună de ce unul care a ieşit în august la pensie cu aceeaşi ani contributivi are pensia cu 1.000 de lei până la 4.000 de lei, în funcţie de persoană, mai mare decât unul care a ieşit în luna septembrie sau urmează să iasă după această lună. Ne-a spus că a vrut să îndrepte nişte inechităţi şi noi i-am spus că, practic, prin crearea altor inechităţi a îndreptat nişte inechităţi. Doamna ministru n-a reuşit altceva decât să unească toată mişcarea sindicală şi să ne ducem cât mai mulţi în faţa Guvernului României la următorul miting de protest. Oricum, avem unul programat pe 25 octombrie şi avem de gând să ieşim cu zecile de mii, dacă nu se face nimic până atunci”, a declarat joi Maxim Rodrigo, preşedintele Federaţiei Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), după discuţiile cu ministrul Muncii.

La întâlnirea de la minister a participat şi preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu.

Un alt lider de sindicat care a făcut parte din delegaţia primită de ministrul Muncii, Constantin Creţan (Federaţia Naţională a Muncii), a afirmat că nu s-a găsit niciun fel de rezolvare la problemele ridicate, iar discuţiile nu au fost altceva decât „o abureală tipic ministrei Bucura şi domnului Baciu”.

„Niciun fel de rezolvare, abureală tipică ministrei Bucura şi domnului Baciu. Le-am atras atenţia că legea trebuie modificată. Această soluţie nu poate să o rezolve decât Parlamentul României, oamenii politici trebuie să rezolve această lege. Restul e abureală a la Bucura şi Baciu, care şi-au bătut joc de grupele de muncă şi de persoanele cu dizabilităţi şi, nu ultimul rând, de cadrele militare care, la fel, au promisiuni şi n-au rezolvat nimic privitor la recalcularea pensiilor”, a susţinut Creţan.

Întrebat cum au decurs discuţiile, în condiţiile în care au durat aproape o oră şi jumătate, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii a răspuns: „Cu scântei şi cu abureală”.

„Nu ne vom găsi dreptatea la Ministerul Muncii. Vom continua (protestele – n. r.) pe programul Confederaţiei Meridian la Guvernul României, să forţăm oamenii politici să schimbe legea, care este o lege anti-muncitorească, până la urmă, să-i zicem aşa, pentru că afectează grupele de muncă, afectează cadrele militare, o lege care confundă efectiv grupele de muncă cu ajutoarele sociale ş.a.m.d. Vom demonstra în continuare miercurea în Valea Jiului, joia la Târgu Jiu, vinerea la Severin. După ce confederaţia va obţine avizarea mitingului din faţa Guvernului, toţi din grupele de muncă vom veni, inclusiv cadrele militare, care sunt afiliate la noi, şi tot ce sunt siderurgişti vom fi în faţa Guvernului. Nu vom pleca din faţa Guvernului până nu rezolvăm aceste doleanţe de securizare a grupelor de muncă şi dreptate pentru acei oameni şi în special pentru cei cu dizabilităţi, de care şi-a bătut joc. Nu au promis nimic. Avem peste 10.000 de acţiuni în instanţă de vreo doi ani pe Legea 197 pentru mineri şi energeticieni, cadrele militare au şi ele hotărâri, iar Casele de Pensii sfidează hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi hotărârile judecătoreşti şi nu le pun în practică”, a arătat Creţan.

Acesta a subliniat că pe 25 octombrie în faţa Guvernului vor veni persoane din toată ţara.

„Tot ce au fost grupe de muncă vor veni, cadrele militare vor veni, oţelarii vor veni, siderurgiştii, vor veni petroliştii, vor veni cei din Romsilva şi minerii, bineînţeles, pe care îi reprezint, şi vom fi în faţa Guvernului. Ei pleacă în campania electorală, noi nu vom înceta demonstraţiile până când nu se face o dreptate socială”, a avertizat sindicalistul.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Daniela Tonci, a atras atenţia că pensionarii cu dizabilităţi care au lucrat şi au contribuit la sistemul public de pensii refuză să intre în categoria asistaţilor social, în condiţiile în care li s-a propus ca o parte din pensie să le fie acordată prin Legea protecţiei sociale.

„În acest moment, Guvernul propune pensionarilor cu dizabilităţi, care au lucrat în condiţii ca mine, oameni imobilizaţi, oameni cu diferite alte afecţiuni destul de grave, să li se acorde o parte a pensiei prin Legea de protecţie socială. Noi ne opunem acestei propuneri, pentru că am contribuit la sistemul public de pensii, ne-am sacrificat sănătatea şi am participat la acest sistem de pensii, iar acum efectiv suntem desconsideraţi şi suntem puşi în categoria asistaţilor sociali. De asemenea, doamna ministru propune să se utilizeze fonduri din articolul 78, care este articolul prin care se colectează taxa de handicap de la operatorii economici care nu angajează persoane cu dizabilităţi, iar noi le spunem că acea taxă colectată, în valoare de sute de milioane de euro anual, să fie utilizată pentru toate persoanele cu dizabilităţi din România. Din cauza asta, pentru că aceşti bani niciodată n-au fost utilizaţi pentru noi, nu avem persoane cu dizabilităţi angajate, nu avem persoane cu dizabilităţi care să îşi dorească să studieze şi care să-şi dorească să facă o carieră profesională”, a explicat Tonci.

Ea a adăugat că federaţia pe care o reprezintă s-a adresat Comisiei Europene, iar oamenii îşi cer drepturile.

„Ne-am adresat Comisiei Europene şi ne cerem drepturile. Ne-au spus de fiecare dată că nu permite Comisia Europeană modificarea Legii 360. Noi vom continua demersurile până la modificarea acestei legi şi până vom primi drepturile care ni se cuvin. (…) Refuzăm să primim drepturile care ni se cuvin în urma contribuţiei la sistemul de pensii printr-o lege a protecţiei sociale. Asta ar însemna că devenim asistaţi social”, a subliniat Daniela Tonci.

Sute de persoane au protestat joi, începând cu ora 9:45, în faţa Ministerului Muncii, în cadrul unei manifestări iniţiate Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, pe fondul nemulţumirilor legate de noua Lege a pensiilor.

La mitingul care a durat până la ora 12:00 au fost prezente şi alte organizaţii din structura Confederaţiei Sindicale Meridian, precum şi organizaţii ale societăţii civile care reprezintă pensionari actuali şi viitori pensionari, afectaţi de forma actuală a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a avut impact şi asupra „Statutului Personalului Silvic”, dar şi a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Participanţii la acţiunea de protest din faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au fost salariaţi şi pensionari din diverse organizaţii profesionale: Federaţia Transportatorilor Feroviari din România, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România, salariaţi ai Uniunii Sindicatelor Spitalelor CFR; pensionari şi salariaţi de la Metrorex, Federaţia Naţională a Muncii cu structurile ei, Uniunea Naţională a Muncii Valea Jiului, Uniunea Naţională a Muncii Oltenia, Sindicatul Rezistenţa Muncitorească, Sindicatul Solidaritatea 2013, Sindicatul MEDSERV, Liga Muncitorilor din România, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate – structuri care reprezintă mineri, energeticieni activi şi pensionari din judeţele Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Vâlcea, dar şi cadre militare în rezervă din SCMD; salariaţi viitori pensionari şi pensionari de la Asociaţia Pensionarilor Siderurgistul 2006 Galaţi, de la Galaţi şi Brăila, silvicultori de la Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Sursă foto: qmagazine.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți