25.2 C
Slatina
sâmbătă,28 septembrie,2024

Ultimele Articole

Angajații olteni care lucrează în domeniul industrie și construcții continuă să fie cel mai bine plătiți. Cât au câștigat în iulie

- Advertisement -

Salariul mediu net al unui angajat din județ a fost de 4.687 lei în luna iulie a anului 2023 şi a crescut cu 16,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de 4.033 lei, anunţă reprezentanţii Direcţiei Regionale de Statistică. Asfel, Oltul este pe locul 13 în clasamentul județelor României ordonate descrescător. Câştigul salarial al unui oltean a fost în creştere cu 1,8 la sută şi faţă de luna iunie, fiind de 4.602 lei.

Cei mai mulţi bani se câştigă, în continuare, în domeniul industrie și construcții.

„Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a crescut cu 3,9% (4.307 lei faţă de 4.147 lei), în industrie şi construcţii creșterea a fost de 2,7 la sută (4.917 lei faţă de 4.787 lei), iar în sectorul servicii creșterea a reprezentat 0,3% (4.536 lei față de 4.520 lei)”, precizează statisticienii olteni.

Aşa cum o arată şi cifrele DRS Olt, în a doua lună a verii acestui an cel mai mare salariu l-au primit angajaţii din domeniul industrie şi construcţii, acesta fiind de 4.917 lei.

Totodată, în luna iulie 2024 efectivul salariaţilor din judeţ a fost într-o ușoară scădere. Numărul angajaţilor a fost de 77.421 persoane, fiind mai mic cu 221 persoane faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când numărul acestora a fost de 77.642. Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,4 la sută.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți