0.7 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

O decizie referitoare la reducerea pragului pentru microîntreprinderi ar putea veni cel târziu în T1 2025

- Advertisement -

O decizie referitoare la reducerea graduală a pragului de impozitare pentru microîntreprinderi urmează să fie luată în Coaliţia de Guvernare/Guvernul României până cel târziu în primul trimestru al anului viitor, potrivit Planului bugetar-structural naţional pe termen mediu – 2025-2031, publicat vineri seara de Ministerul Finanţelor.

„Din comentariile (CE, n.r.) primite prin scrisoarea de răspuns la CP3 – PNRR reiese că îndeplinirea jalonului 206 – Reforma taxării microîntreprinderilor este considerată îndeplinită dacă sunt implementate recomandările Băncii Mondiale de aliniere a pragului de eligibilitate al regimului de taxare pentru microîntreprinderi cu cel al TVA care în prezent este 88.500 Euro. O decizie în acest sens va trebui luată în Coaliţia de Guvernare şi în Guvernul României până cel târziu în Q1 2025”, se precizează în document.

Potrivit Planului prezentat vineri seara, scopul reformei impozitării microîntreprinderilor potrivit jalonului 206 din PNRR este de a implementa măsurile necesare pentru a evita divizarea artificială a bazei de impozitare, revizuirea cotei de impunere, eliminarea deducerilor, dar şi de a reduce gradual pragul de impozitare al taxării microîntreprinderilor în perioada 2025-2027. Măsurile menţionate anterior au fost îndeplinite de către Guvernul României cu excepţia reducerii graduale a pragului de impozitare al taxării microîntreprinderilor, unde CE a transmis o suspendare parţială aferentă Cererii de plată nr. 3.

„Această reformă va avea drept rezultat un regim de taxare specific microîntreprinderilor, fără facilităţi fiscale specifice datorită sistemului fiscal avantajos de impunere a acestora şi fără mecanisme de optimizare fiscală care să susţină micii antreprenorii pentru a desfăşura activităţi de business de mici dimensiuni într-un mediu competiţional corect şi competitiv, care să asigure predictibilitate pentru acest tip de antreprenoriat”, se mai arată în documentul citat.

De asemenea, se are în vedere un mecanism de stimulare a investiţiilor pentru micii antreprenori prin intermediul creditului fiscal sau după caz prin alocări de granturi cu această destinaţie pentru a implementa acele categorii de investiţii care facilitează tranziţia verde şi digitală şi astfel asigură sustenabilitatea business-urilor de mici dimensiuni.

În prezent, pragul pentru microîntreprinderi este stabilit la 500.000 de euro.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți