5.2 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Oprea: România poate deveni lider regional în industria auto şi în IT

- Advertisement -

România poate deveni lider regional în industria auto şi în IT, a declarat luni ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, la un eveniment de specialitate.

El a amintit, în context, de recenta semnare de către Guvern a contractelor de finanţare cu directorii Continental Automotive România, Bosch şi NXP Semiconductors, care reprezintă proiecte de importanţă strategică europeană pentru proiectare de microelectronică, cipuri, circuite pentru industria auto.

„Este un element în care putem câştiga în competitivitate, dacă dezvoltăm acest segment. Mai important este faptul că sunt şi participanţi indirecţi, toate universităţile tehnice din România care vor primi finanţare, pentru că la aceste companii ajung 190 de milioane din cele 420 câte sunt cuprinse în PNRR, restul mergând către universităţi pentru dotarea laboratoarelor. Asta înseamnă că vom avea oportunitatea să pregătim super-ingineri, care vor şti să proiecteze partea aceasta de cipuri pentru industria auto şi nu numai”, a spus Oprea.

El a precizat că aşteaptă cu încredere şi ingineri pregătiţi pentru industria de apărare.

„Dacă ne uităm astăzi pe burse, o să vedem că, spre exemplu, în partea de fabricare a cipurilor, Taiwan are o anumită valoare de piaţă. Dar dacă ne uităm pe bursa din Statele Unite, toate acele companii care n-au fabrică de producţie, dar care au inteligenţă, creativitate şi ştiu să proiecteze, sunt mult mai valoroase. Şi din punctul meu de vedere, aceasta poate fi o oportunitate pentru România”, a mai declarat ministrul Economiei.

Potrivit sursei citate, şi în industria IT România este în frunte. „La numărul de ingineri IT la mia de locuitori, suntem pe primul loc în Europa şi pe locul şase în lume. Trebuie să ne ultra-specializăm în acele domenii unde competitivitatea şi creativitatea inginerilor din România poate să facă diferenţa. Cred cu tărie că trebuie să câştigăm noi şi firmele care deja au reuşit să crească, să se internaţionalizeze, să învăţăm şi să stăpânim din nou noţiunea de lider”, a spus ministrul Oprea.

Ziarul Financiar a organizat luni evenimentul „Cele mai dinamice companii din România: Keep growing!”.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți