2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Parcul „Constantin Poroineanu” din Caracal, revitalizat printr-un proiect de peste 28 milioane de lei derulat prin Programul Regional Sud – Vest Oltenia 2021 – 2027

- Advertisement -

Recunoscut ca fiind unul dintre cele mai frumoase parcuri din România, fiind inclus pe lista monumentelor istorice ale județului Olt, Parcul „Constantin Poroineanu” din municipiul Caracal va beneficia de un proiect ambițios de revitalizare, finanțat prin Programul Regional Sud – Vest Oltenia 2021 – 2027. Valoarea investiției este în cuantum de peste 28 de milioane lei, din care finanțarea nerambursabilă este de aproape 24 de milioane lei, iar beneficiar este Primăria municipiului Caracal.

Potrivit unui comunicat de presă postat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia, administrația publică locală își propune activități de refacere a biodiversității astfel încât acestea să genereze un impact semnificativ asupra sănătății ecosistemului local și a calității vieții comunității.

Dezvoltarea unui parc de aventură în zona de agrement reprezentă un aspect inovator al acestui proiect.

„Vor fi amenajate spații dedicate odihnei, dotate cu bănci, foișoare și zone umbrite unde vizitatorii se pot bucura de natura din jur. Un aspect inovator al proiectului este dezvoltarea unui parc de aventură, care nu va fi doar o atracție pentru tineri, ci și o oportunitate de a învăța despre natură și mediu într-un mod distractiv și interactiv. Totodată, extinderea suprafețelor verzi va permite organizarea unor evenimente precum festivaluri, picnicuri și activități educaționale pentru familii. În jurul lacului, vor fi amenajate zone de divertisment care să includă locuri de joacă pentru copii, terenuri pentru sporturi de apă și spații pentru activități recreative. Aceste facilități vor contribui la crearea unui mediu vibrant și plin de viață, atrăgând vizitatori de toate vârstele”, au transmis reprezentanții ADR S – V Oltenia.

Potrivit aceluiași comunicat, prin implementarea acestui proiect, Parcul „Constantin Poroineanu” va deveni nu doar un loc de relaxare, ci și un exemplu de succes în conservarea naturii în mediul urban, aceste măsuri transformând zona într-un spațiu urban sustenabil și prietenos cu comunitatea.

„Valoarea totală a contractului este de peste 28 milioane de lei, iar finanțarea nerambursabilă de aproximativ 24 milioane de lei”, au subliniat reprezentanții agenției.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți