4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Marius Oprescu, președintele CJ Olt, despre scăderea prețului pe metrul cub de apă: „Dacă acest demers este legal, sunt de acord. Putem ajunge la un preț la apă de 9,5 lei”

- Advertisement -

Sala Europa a Consiliului Județean Olt a fost în după-amiaza zilei de joi, 14 noiembrie, locația desfășurării unei conferințe de presă în care Marius Oprescu, președintele forului județean, a venit cu lămuri referitor la o eventualitate scădere a prețului pe metru cub de apă așa cum a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă ținută la Compania de Apă Olt, Mario De Mezzo, primar al municipiului Slatina. El chiar a declarat că este de acord cu această scădere și a susținut că, după discuțiile purtate cu specialiștii și mergând pe logica anunțată de edilul Slatinei prețul la apă ar putea scădea până la 9,5 lei.

„Mă simt dator, cu atât mai mult că suntem în campanie electorală, să fac și să vin cu precizări legate de ultima propunere a primarului municipiului Slatina, primar care spune că el conduce de două săptămâni, când, de fapt, el conduce de trei luni, 30 de zile și șase ore, mai exact, Primăria, ca să fim foarte exacți, propunere, cum vă spuneam, legată de reducerea prețului la apă, cu care, vreau să spun din start, dacă acest demers este legal, sunt de acord. Dar, aș vrea chiar să completez, mergând pe logica pe care au abordat-o ei, privind reducerea prețului la apă, rezultă chiar un preț mai mic la apă și cred că pe această logică mergând putem ajunge la un preț la apă de 9,5 lei, deci reducerea poate fi mai mare și Consiliul Județean susține ca acest preț să fie 9,5 lei. Încă o dată, vreau să specific foarte clar: tocmai că suntem în campanie electorală și nu vreau ca lucrurile să fie interpretate și amestecate, că vom susține, noi, Consiliul Județean, prin membrii Consiliului de Administrație, care nu sunt șapte, așa cum spunea adomnul primar, pentru că trei membri propuși de Primăria Slatina au primit avizul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, așa cum este procedura și cum spune statutul companiei, și urmează să intre în Adunarea Generală a Acționarilor, acolo unde Primăria Slatina este acționar majoritar, când o convoacă. Și înțeleg că acestă adunare este convocată pe 20. Și am și eu o întrebare? De ce nu a fost convocată această adunare mai devreme, astfel încât cei trei membri propuși de Primăria Slatina să fie titulari în Consiliul de Administrație? Cum vă spuneam, Consiliul Județean Olt, prin oamenii pe care-i are în Consiliul de Administrație al Companiei de Apă, va da aviz favorabil acestui proiect, cu precizarea că putem reduce prețul chiar la 9,5 lei”, a declarat Marius Oprescu, președintele forului județean.

Președintele CJ Olt a ținut să spună că vrea să se asigure că demersul anunțat de primarul De Mezzo este unul legal și corect (ce trebuie să aibă avizele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene n.r.) și nu o scamatorie electorală așa cum a fost cu promisiunea de acordarea celor 5 metri cubi de apă gratis pentru slătineni din campania electorală a liberalului pentru alegerile locale. Mai mult chiar, Marius Oprescu, președintele PSD Olt, a ținut să îl provoace pe actualul primar al municipiului Slatina ca, după ședința de constituire a Consiliului Local de vineri, să convoace o ședință extraordinară în care primul proiect pe care-l adoptă noul consiliu să fie proiectul prin care dă cei 5 metri cubi de apă promiși slătinenilor.

„Vrem să ne asigurăm că acest demers este unul legal, corect și nu este din nou o scamatorie electorală, așa cum au fost și cei cinci metri cubi de apă din campania de la locale. Din nou astăzi suntem în campanie electorală și din nou apar astfel de propuneri. Noi vrem să fim convinși că acest mdemers este unul legal și nu este o scamatorie politică. Și de ce vă spun acest lucru? Pentru că nu mai târziu de o lună – o lună jumătate, primarul, ales la vremea respectivă, spunea, și a și făcut hârtie scrisă, ca municipiul Slatina să iasă din Compania de Apă Olt. Demers care s-a lovit de un răspuns categoric al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care spunea clar (…) că este este unul ilegal și cu consecințe financiare deosebit de grave pentru Compania de Apă Olt și pentru municipiul Slatina. De ce spunem că vrem să apărăm cetățenii din județul Olt de o nouă scamatorie? Pentru că acest nou demers pe care-l propune este să înceapă fix de la 1 decembrie, când toată lumea trebuie să meargă la vot și dacă vreți, la finalul clipului (postat pe rețelele de socializare de Mario De Mezzo n.r.), se și face un îndemn, întâi ne propune un demers administrativ populist și la final ne spune să votăm participanții la Parlamentare din partea Partidului Național Liberal. (…) Pentru că mâine (vineri, 15 noiembrie n.r.) se întrunește noul consiliu al municipiului Slatina și vor depune noii consilieri jurământul, îl provoc pe actualul primar al municipiului Slatina ca după ședința de constituire să convoace o ședință extraordinară în care primul proiect pe care-l adoptă noul consiliu să fie proiectul prin care dă cei 5 metri cubi de apă promiși slătinenilor. Dacă nu va face acest demers în șapte zile, pentru că atât îi trebuie, maxim, pentru a convoca o ședință extraordinară, (…) are la dispoziție șapte zile în care poate iniția acest demers. Ne va arăta astfel că promisiunea electorală din campania de la locale nu este doar o promisiune, este un fapt adevărat. Să inițieze acest proiect, îl provoc. Dacă nu va face acest lucru, grupul de consilieri PSD din Consiliul Local al municipiului Slatina va iniția un astfel de demers, urmând cu o treime din consilieri, așa cum spune legea, să și convocăm o ședință extraordinară în care să punem pe ordinea de zi acest proiect”, a subliniat Marius Oprescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți