-0.9 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Toate companiile au raportat creşteri salariale în acest an (raport)

- Advertisement -

Toate companiile au raportat majorări salariale în acest an, iar procentul de creştere estimat pentru anul viitor este de aproximativ 6,7%, potrivit datelor Asociaţiei Business Service Leaders Romania (ABSL), publicate miercuri.

„Toate companiile au raportat creşteri salariale în acest an, iar procentul de creştere estimat pentru anul viitor este de aproximativ 6,7%. Salariul median brut lunar al unui dezvoltator de software este de aproximativ 18.700 lei. Un specialist în state de plată (payroll) câştigă în medie 9.900 lei brut, în timp un specialist în achiziţii primeşte 9.300 lei brut pe lună. Salariile industriei au înregistrat în ultimii 5 ani creşteri cuprinse între 48%-71%. Cele mai mari salarii mediane brute, de aproximativ 13.000 de lei pe lună, se înregistrează în Capitală, urmată de Transilvania/Banat cu aproape 11.000 lei brut/lună, aproximativ 10.000 lei brut/lună în Muntenia şi 8.300 lei brut în Moldova”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei.

Beneficiile oferite de companii continuă să fie importante pentru angajaţii industriei, însă măsurile fiscale din 2024 au schimbat preferinţele angajaţilor. Astfel, cele mai utilizate beneficii sunt zilele adiţionale de concediu, programul flexibil, asigurările medicale şi platformele de beneficii flexibile.

Din punct de vedere al costului total al forţei de muncă, România este mai atractivă în comparaţie cu Polonia, Cehia sau Slovacia. Bulgaria şi Ungaria rămân însă mai competitive din punct de vedere al costului redus, susţin reprezentanţii ABSL.

„Creşterea costurilor cu forţa de muncă erodează avantajul competitiv al costului, care obişnuia să fie unul dintre motivele pentru care investitorii din industrie alegeau România. În curând nici limbile străine nu vor mai reprezenta un avantaj competitiv. Dezvoltarea profesională a angajaţilor pentru a implementa şi a folosi Inteligenţa Artificială şi procesele automatizate ar putea face acum diferenţa. În general, creşterea competenţelor profesionale pentru a crea servicii cu valoare adaugătă mai mare va contribui la menţinerea României în topul preferinţelor investitorilor”, a explicat Ciprian Dan, preşedinte ABSL, în comunicat.

Contextul economic, dar şi geo-politic au redus mobilitatea individuală din industrie, având drept consecinţă o normalizare a raporturilor pe piaţa muncii, care devenise extrem de dificilă pentru angajatori, în ultimii ani. Conform rapoartelor ABSL, rata medie a plecărilor din companii a fost anul trecut de 16%, angajaţii având o vârstă medie de 33 de ani şi petrecând aproximativ trei ani la un loc de muncă.

„Recrutarea rămâne însă o provocare a industriei de outsourcing. Conform statisticilor noastre, anul acesta departamentele de HR au analizat cu 30% mai multe CV-uri în comparaţie cu anul anterior pentru a angaja acelaşi număr de absolvenţi. În cazul angajaţilor cu experienţă, specializarea în anumite domenii combinată cu expertiza în arealul digital (automatizare, RPA, folosirea inteligenţei artificiale) le va aduce acestora avantaje semnificative în dezvoltarea carierei”, a menţionat Cătălin Iorgulescu, vicepreşedinte ABSL.

Conform studiilor ABSL, 77% dintre companiile sondate au confirmat o creştere a cifrei de afaceri în 2023 comparativ cu 2022, însă numai 58% dintre acestea anticipează o creştere în viitor.

„Polonia, Ungaria şi Slovacia oferă investitorilor numeroase avantaje pentru crearea de noi locuri de muncă. România a avut un program relativ competitiv de granturi şi stimulente fiscale care a contribuit la creşterea constantă a industriei serviciilor de afaceri în trecut, dar acesta a fost întrerupt din cauza constrângerilor bugetare. Lipsa măsurilor fiscale care să susţină dezvoltarea industriei poate avea un impact negativ asupra creşterii sectorului, creării de noi locuri de muncă şi păstrării specialiştilor în ţară”, a mai spus Cătălin Iorgulescu.

Potrivit comunicatului citat, industria serviciilor de business din România este pe locul 5 din punct de vedere al contribuţiei la PIB, având peste 200.000 de angajaţi. Principalele oraşe în care acest sector se dezvolta sunt Bucureşti, Cluj şi Iaşi, urmate de Timişoara, Sibiu şi Braşov. Principalele servicii furnizate, după numărul de angajaţi, sunt operaţiuni clienţi, IT şi finanţe contabilitate.

Pe 13 noiembrie are loc cea de-a 12 ediţie a conferinţei anuale ABSL (Asociaţia Business Service Leaders Romania), cel mai mare eveniment al industriei serviciilor pentru afaceri. „Inovăm viitorul. Deschidem noi drumuri în sectorul serviciilor de afaceri” este tema acestei ediţii la care participă peste 600 de specialişti. Printre subiectele abordate se numără implementarea celor mai recente tehnologii, lansarea unor rapoarte salariale şi de piaţă, prezentarea de studii de caz şi tendinţe, dar şi noutăţi în domeniul HR.

Asociaţia Business Service Leaders în România are în componenţa sa peste 80 de companii care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți