Potrivit ultimelor date centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere Integrată Olt, de la începerea votării în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale și până la ora 18:00 s-au primit 21 de sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni legate de procesul electoral. 14 sesizări s-au confirmat, două sunt în curs de verificare, iar cinci nu s-au confirmat. Au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, respectiv 13 cu avertisment și două amenzi în valoare totală de 9.000 de lei. Totodată, se efectuează cercetări cu privire la trei posibile infracțiuni de fraudă la vot.
Astfel, pe lângă slătineanca de 67 de ani care s-ar fi prezentat cu două acte de identitate la Secția de votare 309, din comuna Spineni, și ar fi primit două buletine de vot, pe care le-ar fi ștampilat și introdus în urnă, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru fraudă la vot, oamenii legii au mai întocmit două dosare.
Polițiștii din Olt au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 74 de ani, din comuna Coteana, ar fi votat prin intermediul urnei mobile, la o secție de votare din comuna Coteana, dar și la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde se află internat. În această speță a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.
De asemenea, președintele Secției de Votare 65, din municipiul Caracal, a sesizat faptul că un bărbat de 41 de ani, din localitate, ar fi încercat să voteze deși acesta ar fi votat anterior la Secția de Votare 113, din județul Mehedinți. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt.